„Georgia este un punct strategic pentru Uniunea Europeană şi zona Mării Negre”

0
382

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat importanţa strategică a Georgiei pentru Uniunea Europeană şi pentru zona Mării Negre, dar şi eforturile de destabilizare a acestei regiuni din partea Rusiei. Intervenţia eurodeputatului Victor Boştinaru a avut loc miercuri, 17 decembrie, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, înainte de votul cu o largă majoritate în favoarea ratificării de către legislativul european a  Acordului de Asociere Uniunea Europeană – Georgia.    „Astăzi vorbim despre Georgia nu ca un premiu ci ca o recunoaştere a meritelor şi progreselor făcute de această ţară prietenă şi de puternicul sprijin al poporului georgian. Având în vedere situaţia complexă din zona Mării Negre, avem datoria ca Uniune să sprijinim Georgia în toate modurile, politic şi economic, şi să contrabalansăm efortul sistematic de destabilizare din partea Rusiei. Îi invit în acelaşi timp pe georgieni să construiască un sistem bi-partizan pentru succesul reformelor pro-europene. Vă invit să reflectaţi la Georgia ca o parte din puzzle şi să vedem imaginea întreagă a Mării Negre, unde, după anexarea Crimeii, Rusia a încheiat recent aşa-zisul parteneriat strategic cu Abhazia. Aceasta este o confirmare explicită a rolului său în crearea conflictului îngheţat şi apoi în ocuparea acestei provincii prin mijloacele tipice Moscovei. În final, doresc să menţionez că acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Georgia este începutul unui efort dificil dar necesar pentru ţara prietenă şi pentru regiunea aceasta, atât de importantă strategic pentru Uniunea Europeană.”, a conchis europarlamentarul Victor Boştinaru.