Conferinţă cu tema „24 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989”, la Muzeul Olteniei

0
384

Alianţa Asociaţiilor de Revoluţionari din Oltenia (AARO), în colaborare cu Muzeul Olteniei şi Universitatea din Craiova – Departamentul de Ştiinţe Administrative, Istorie şi Ştiinţe Politice, organizează astăzi conferinţa intitulată „24 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989”.

Tematica abordată se referă la evenimentele din decembrie 1989 văzute din perspectivă istorică. Vor conferenţia lector univ. dr. Ionuţ Şerban – Universitatea din Craiova („Anul 1989 –  an decisiv în istoria Europei), prof. Petre Vasilescu –  AARO, Craiova („Revoluţia din Decembrie 1989 – Moment de răscruce în istoria poporului român”), Dumitru Mareş – AARO, Drobeta-Turnu Severin („Severinul în Revoluţie”), Constantin Soare – AARO, Slatina („Revoluţia Română văzută prin ochii unui participant”).

„          În cadrul conferinţei vor fi prezentate momente filmate în data de 22 decembrie 1989, din derularea evenimentelor de la Craiova”, au precizat organizatorii. Manifestarea se desfășoară, cu începere de la ora 11.00, la Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, din strada „Madona Dudu” nr. 14.