În perioada 15 noiembrie-15 decembrie, Crucea Roșie Română – Filiala Dolj derulează o campanie de Crăciun pentru sprijinirea a 50 de familii vulnerabile din județ. Scopul campaniei este colectarea de produse alimentare cu termen mare de valabilitate, care vor fi distribuite beneficiarilor prin pachete adaptate nevoilor lor. Donațiile pot fi depuse în coșurile Băncii de Alimente de lângă casele de marcat din magazinele partenere Carrefour.
Voluntarii organizației vor asigura colectarea, sortarea și distribuirea produselor, monitorizând cu atenție fiecare caz social. Prin implicarea comunității și generozitatea donatorilor, putem oferi un Crăciun mai cald și mai demn celor care trec prin situații dificile. Te invităm să te alături acestui efort umanitar!
















