Nu poartă „pică declarată” preşedintelui României, pentru că l-a eliberat din funcţia de consilier prezidenţial, „fiindcă nu s-a simţit foarte confortabil în croiala strâmtă a costumaţiei prezidenţiale şi a afirmat întotdeauna ce gândeşte. De multe ori a spus lucruri incomode, asumându-şi riscuri personale, când a considerat că este necesar să spună lucrurile respective”. Ludovic Orban a încercat să fie cenzurat în declaraţiile de presă făcute, la sediul partidului Forţa Dreptei, după ce i s-a spus că trebuie să facă pasul înapoi. Că despărţirea a fost „civilizată”, după ce a încercat să pună la dispoziţia preşedintelui şi instituţiei prezidenţiale toate cunoştiinţele şi experienţa sa politică, dând dovadă de loialitate, asta a ţinut de ceea ce trebuia să afle… presa. Oricum, iniţiativa despărţirii a venit din partea preşedintelui, care i-a comunicat rece că „nu mai este în echipa sa” de la Cotroceni. Că fostul lider al liberalilor, şi evident fostul prim-ministru, face pe naivul, aidoma fetei mari lăsată în lacrimi, deşi fidelitatea anterioară nu-i putea fi pusă la îndoială, n-are vreo importanţă. Ludovic Orban, oricât de simpatic ar părea în continuare multora, n-a înţeles ceea ce trebuia să înţeleagă, din fişa postului, de la început: nu avea abilitarea să critice, din poziţia de consilier prezidenţial, nici PSD-ul prin ceea ce făcea şi nu făcea, în coaliţia de guvernare, nici judecătorii CCR „care au blocat reforma pensiilor magistraţilor” ş.a.m.d.. Frisoanele sale politice nu aveau comună măsură cu agenda cotidiană a preşedintelui. Un consilier prezidenţial, moralmente derobat de patimi politice, nu e tot una cu un suporter de la peluză, indiferent de fidelitatea nepusă la îndoială. Obosit de atâta neoboseală, de siguranţa criteriilor proprii, inteligenţa proprie –ocultând propriile penumbre- Ludovic Orban a confundat solemnităţile moralizatoare cu garanţiile de caracter şi frivolitatea superioară cu neseriozitatea autohtonă. Pus pe liber, suspect de repede de preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi predecesorul acestuia –expresie a speranţei sale- procedase identic, Ludovic Orban are o problemă cu buna convieţuire a divergenţelor şi toate subtonurile din retorica sunt dublate de o vehemenţă primară faţă de adversarii politici. Niciodată n-a fost auzit vorbind de erorile proprii. „Voi continua să consiliez, să-i dau sfaturi, sigur, aşa cum va dori domnia sa. Dacă va dori, în discuţii tete-a-tete, dacă nu, o voi face public pentru că acesta a fost felul meu, de-a lungul carierei de a spune ceea ce gândesc, ceea ce cred că este bun pentru România”. Ambalând partizanatul în obiectivitate, procedând la reşapare, după orice repliere, Ludovic Orban nu înţelege că toate investiţiile sale de încredere au fost ratate. Toate meciurile sale au fost pierdute. Gargara sa politică nu mai are căutare, din păcate, şi recenta sa conferinţă de presă a părut descumpănitoare, redemonstrând că n-a înţeles nimic din ceea ce avea de făcut.
