Sistemul dual, ţinta Ministerului Educaţiei ca, până în 2029, învăţământul tehnologic să se dezvolte în acest sens

0
257
Dezvoltarea învăţământului dual este principalul scop al Ministerului Educaţiei. „Este o țintă ambițioasă a Ministerului Educației ca , până în 2029, tot ce înseamnă învățământ tehnologic în România să se desfășoare în sistem dual, asta înseamnă mai mult de jumătate dintre copiii de liceu din România”, a precizat  Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, la conferința „EDU.DUAL – Relevanța practicii în formarea profesională”, desfășurată la Brașov în perioada 17 – 18 noiembrie, conform Edupedu.ro. 

Legislaţia este clară în acest sens, acest termen fiind  prevăzut și în Legea învățământului preuniversitar la Dispoziții tranzitorii și finale Art. 248: „Învățământul preuniversitar tehnologic se desfășoară exclusiv în sistem dual pentru toate liceele tehnologice începând cu anul școlar 2029—2030”, conform alin. 31.  „Pentru sprijinirea și asigurarea tranziției către învățământul tehnologic în sistem dual a unităților de învățământ tehnologic în coordonarea CNITTD  (nota redacției: Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual) se înființează Comisia pentru Tranziția către Învățământul Dual a cărei metodologie de organizare și funcționare este aprobată prin ordin al ministrului educației în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi”, conform alin 32. „Mai mult decât atât, avem în vedere ca începând din anul 2025, liceele tehnologice să funcționeze pe un principiu nou, cu patru ani și posibilitate de ieșire cu nivel de calificare trei după primii trei  ani și nivel de calificare patru după al patrulea an”, a menţionat  secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Sorin Ion. În ceea ce privește Consorțiile regionale pentru învățământ dual, deși Guvernul și Ministerul Educației au decis să găsească finanțare pentru 29 de proiecte declarate eligibile, banii din PNRR fiind doar pentru 10, sunt doar 16 finanțate în prezent. „A trebuit, din considerente de buget, să selectăm doar 16. Dintre acestea, 13 contracte sunt semnate deja, următoarele trei în perioada imediat următoare și la nivelul ministerului și al Guvernului se caută soluții și pentru finanțarea celorlalte proiecte declarate eligibile”, a declarat Sorin Ion.

Intervenția secretarului de stat Sorin Ion la conferința „EDU.DUAL – Relevanța practicii în formarea profesională”:

„Este o conferință foarte importantă și din perspectiva faptului că este pentru prima dată când reprezentanții tuturor consorțiilor regionale de învățământ dual se regăsesc în același loc. Este extrem de importantă colaborarea dintre aceștia și schimbul de bune practici, pentru că ne aflăm la un început de drum, început care nu este niciodată ușor. Este o țintă ambițioasă a Ministerului Educației ca într-o perioadă de timp relativ îndepărtată, dar în realitate foarte presantă, până în 2029, tot ce înseamnă învățământ tehnologic în România să se desfășoare în sistem dual, asta înseamnă mai mult de jumătate dintre copiii de liceu din România. Consorțiile de învățământ dual și implicit campusurile de învățământ care vor lua naștere în urma investiției din Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă deja o țintă depășită, pentru că ministerul și-a propus să înființeze 10 astfel de campusuri. Au fost 29 de aplicații, toate foarte bune și toate eligibile. A trebuit, din considerente de buget, să selectăm doar 16. Dintre acestea, 13 contracte sunt semnate deja, următoarele trei în perioada imediat următoare și la nivelul ministerului și al Guvernului se caută soluții și pentru finanțarea celorlalte proiecte care au îndeplinit condițiile de eligibilitate, dar pentru că numărul de locuri era limitat, acestea încă nu au primit finanțarea. Este important de remarcat că importanța pe care o dăm învățământului profesional nu se limitează doar la aceste campusuri. Evident, reprezintă cea mai importantă investiție, dar pe lângă aceasta, avem asigurate fonduri pentru echiparea laboratoarelor de informatică din unitățile de învățământ profesional și tehnic, circa 16 milioane de euro, încă 90 de milioane de euro pentru dotarea atelierelor de practică și laboratoarelor, o mai veche dorință a liceelor tehnologice. Spun asta și din experiență proprie, o perioadă în cariera mea am fost directorul unui liceu tehnologic și știu ce înseamnă necesitatea acestei componente de pregătire practică a elevilor. Așadar, asigurăm și finanțare a unor astfel de ateliere și nu în ultimul rând, dacă ne referim strict la o categorie importantă de licee, liceele agricole din România, avem o axă de finanțare și pentru acestea, pentru transformarea lor în adevărate centre de profesionalizare. Pe lângă învățământul dual, dacă ne referim la domeniul agricol, România are potențial, dar are nevoie de specialiști și aici avem 43 de milioane de euro alocați pentru dezvoltare acestor licee. Asta din punct de vedere al finanțării, pentru că din punct de vedere legislativ, avem, prin noua lege a învățământului preuniversitar și prin legea învățământului superior, asigurată ruta duală completă de la liceu până la nivel superior, învățământul universitar. Mai mult decât atât, avem în vedere ca începând din anul 2025, liceele tehnologice să funcționeze pe un principiu nou, cu patru ani și posibilitate de ieșire cu nivel de calificare trei după primii trei  ani și nivel de calificare patru după al patrulea an. Toate acestea sunt lucruri foarte noi, presupun, în primul rând, colaborare, colaborare între autoritățile legislative, cele ale administrației publice locale, mediul de afaceri și, evident, unitățile de învățământ, atât cele preuniversitare și cele din învățământul superior. De fapt, acest mod de colaborare este deja pus în practică la nivelul consorțiilor de învățământ dual, pentru că sunt componente obligatorii din acestea.”

Ce este învăţământul dual

„Învățământul preuniversitar tehnologic în sistem dual este o formă de organizare a învățământului liceal și postliceal tehnologic în unități de învățământ de stat și/sau particulare pentru învățământul liceal, în școli postliceale cu personalitate juridică ori în colegii terțiare nonuniversitare care funcționează în cadrul instituțiilor de învățământ superior, învățământ care se desfășoară pe bază de contract.

Învățământul liceal tehnologic în sistem dual are următoarele caracteristici: 

  1. este organizat, într-un cadru unitar, de unitățile de învățământ sau la solicitarea operatorilor economici, a structurilor asociative interesate, respectiv camere de comerț, asociații patronale de ramură, de bresle sau asociații meșteșugărești, clustere, în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică;
  2. asigură o rută alternativă de educație și formare profesională, organizată pe bază de parteneriat și conform unor contracte individuale de pregătire practică, încheiate cu operatorii economici care își asumă ca responsabilitate principală pregătirea practică a elevilor;
  3. operatorii economici care asigură pregătirea practică a elevilor pot acorda o bursă, cel puțin la nivelul celei provenite din fonduri publice pentru învățământul liceal tehnologic, și pot finanța alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;
  4. unitățile administrativ-teritoriale pot sprijini învățământul liceal tehnologic dual prin finanțarea unor cheltuieli de natura investițiilor, cheltuieli materiale, burse și stimulente pentru elevi și personalul din învățământ implicat, cheltuieli privind mobilitățile și cheltuieli pentru formarea profesională.
Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual se va ocupa de implementarea prevederilor din lege legate de învățământul dual

„Se înființează Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Educației, instituție publică cu personalitate juridică, prin reorganizarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, finanțat din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, conform Art. 124.

CNITTD are ca scop dezvoltarea învățământului liceal tehnologic, postliceal și tehnologic-dual, în concordanță cu nevoile de dezvoltare socioeconomică locală, regională și națională identificate în documente strategice. Organizarea și funcționarea CNITTD, precum și preluarea personalului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației, potrivit Art. 125.

Organizarea, funcționarea și accesul în învățământul liceal tehnologic dual, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual de pregătire practică, modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării sunt reglementate prin metodologii specifice, propuse de CNITTD, aprobate prin ordin al ministrului educației, în urma consultării reprezentanților operatorilor economici și a altor structuri reprezentative ale mediului economic interesate”, conform Art. 35.

Finanţarea învăţământului dual

Finanțarea de bază în învățământul preuniversitar se face în baza și în limitele costului standard per elev/preșcolar/antepreșcolar. Acesta se determină pentru fiecare nivel de învățământ, filieră și profil, conform legii învățământului preuniversitar.

Costul standard se suplimentează cu 25% pentru unitățile de învățământ care fac parte din consorții școlare sau consorții de învățământ dual, constituite din unități de învățământ din mediul urban și rural.

Determinarea costului standard per antepreșcolar/ preșcolar/elev se face de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, în condițiile prezentei legi și conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin hotărâre a Guvernului, aplicabile începând din anul școlar 2024-2025.” Menționăm că învățământul superior dual se organizează începând cu anul universitar 2024 – 2025, după autorizarea de funcționare provizorie acordată de ARACIS, conform Legii învățământului superior.

Ce înseamnă Consorţiul regional pentru învăţământ dual

Ce este un Consorțiu regional pentru învățământ dual, potrivit metodologiei privind constituirea consorțiilor pentru învățământ dual: 
  • o structură partenerială fără personalitate juridică, cu denumire proprie, constituită în baza unui contract de parteneriat, cu respectarea criteriilor prevăzute în metodologia privind constituirea consorțiilor pentru învățământ dual,
  • o formă de asociere fără scop patrimonial, cu rolul de a contribui la dezvoltarea învățământului dual, cu rute complete, pentru calificări cerute pe piața muncii și are denumire proprie stabilită, de părți, prin Contractul de parteneriat,
  • un centru de expertiză pentru implementarea reformelor naționale din domeniul educației și formării profesionale prin învățământul dual. Specificul regional al Consorțiului este asigurat prin respectarea obiectivelor de bază ale politicii de dezvoltare regională pe teritoriul României, la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare stabilite în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare.

Campusul profesional

Prin Consorții se pot dezvolta campusuri profesionale integrate, în care se desfășoară învățământul preuniversitar dual și învățământul universitar dual și care reprezintă parte a infrastructurii școlare, infrastructurii universitare, pentru procesul de învățământ. Campusul profesional integrat trebuie să fie construit și organizat ca fiind un complex educațional, cuprinzând construcții și dotări pentru desfășurarea de activități precum învățământ, cercetare, cazare, spații de recreere și lectură, astfel încât să fie asigurate toate facilitățile necesare cu privire la acces, participare, funcționalitate, siguranță a elevilor și studenților, potrivit aceleiași metodologii.