Victoria e obligatorie pentru alb-albaştri

0
361

Universitatea Craiova deschide etapa a 18-a cu meciul din deplasare cu Concordia Chiajna

Bilanţul modest din returul sezonului regulat, doar 4 puncte strânse în tot atâtea runde, îi obligă pe alb-albaştrii să câştige disputa din seara aceasta, de la Chiajna. În tur, contra ilfovenilor, Universitatea a obţinut prima victorie a sezonului, scor 2-0, prin reuşitele lui Băluţă şi Zlatinski. Recuperarea celor doi jucători din Capul Verde, Kay şi Nuno Rocha, absenţa lui Mateiu, cauzată de suspendare, greşelile de arbitraj care s-au înmulţit împotriva Craiovei şi terenul sintetic de la Chiajna sunt principalele preocupări ale lui Emil Săndoi pentru meciul din seara aceasta.  „Gândurile noastre sunt la cele trei puncte puse în joc, ne-ar păstra în cursa pentru play-off. Se va juca pe sintetic, suprafaţă care crează probleme echipelor oaspete la Chiajna, dar sperăm să ne adaptăm. Programarea partidei cu Chiajna nu ne este favorabilă, deoarece Kay și Rocha au fost la echipa națională şi vor ajunge în dimineaţa meciului. Vor avea două nopți pierdute pe avioane după un meci oficial. Sperăm să-i recuperăm. La ultimele meciuri am pierdut puncte pe greșeli de arbitraj. A fost golul cu mâna de la Giurgiu. cu ASA, din ce s-a analizat la emisiunile sportive, a fost henț clar la Golanski. Ne dorim ca de acum înainte să nu se mai greșească“ spune antrenorul Craiovei. Cristian Bălgrădean confirmă că victoria în meciul de astăzi este obligatorie: „Trebuie neapărat o victorie cu Chiajna, pentru a egala ASA. În primul rând îmi doresc să câștigăm noi, dar firesc aș vrea ca și rezultatele din celelalte meciuri să ne fie favorabile. Acum, pentru play-off, se bat cele șase echipe care deja ocupă locurile, noi, iar CFR Cluj ar putea intra în calcule dacă își primește punctele“.

De partea cealaltă, gazdele nu-l vor avea în teren pe Sârghi, suspendat, însă Ţălnar îi are la dispoziţie pe foştii jucători ai Craiovei, Bărboianu şi Dina, în timp ce Buleică este indisponibil pe termen lung.

Blue Friday la magazinul oficial al Ştiinţei

Astăzi, cu ocazia reducerilor anuale organizate peste tot în lume, Universitatea Craiova anunţă Blue Friday la magazinul oficial al clubului, situat în preajma English Park. Astfel, fanii care achiziţionează astăzi produse de la magazinul oficial vor beneficia de reduceri semnificative. Toate articolele cu însemnele clubului au o reducere de 15%, iar gama Nike de 30%. Promoţia este valabilă în limita stocului disponibil.

Concordia Chiajna – Universitatea Craiova

Stadion: „Concordia”, ora 20.30

Concordia: Fl. Iacob – Bărboianu, Mamele, Tincu, Bucurică – Giurgiu, Bruno Madeira – Serediuc, Purece, V. Lazăr – M. Constantinescu. Antrenor: Cornel Ţălnar. Rezerve: Matache – M. Cristescu, S. Pană, Răsdan, Grădinaru, Pena, Dina.

Universitatea: Bălgrădean – Dumitraş, Popov, Iliev, Vătăjelu – Ivan, Madson, Zlatinski, Bancu – Bawab, Curelea. Antrenor: Emil Săndoi. Rezerve: Straton – Achim, Kay, Nuno Rocha, Băluţă, Ferfelea, Herghelegiu.