ÎPS Irineu, la praznicul Mănăstirii Bistrița din județul Vâlcea

0
410

În fiecare an la 20 noiembrie Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaşte se găsesc spre cinstire şi închinare la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea. Racla de argint în care acestea se păstrează datează din anul 1656, fiind lucrată de meşteri din Cetatea Braşovului. A devenit deja o tradiţie ca praznicul să fie sărbătorit în mod deosebit la Mânăstirea Bistriţa de numeroşi credincioşi veniţi atât din Arhiepiscopia Râmnicului, cât şi din alte zone ale ţării, iar slujbele religioase să fie săvârşite în sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. La ceas de aleasă sărbătoare, Sfânta Liturghie va fi oficiată de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți şi diaconi. Momentele liturgice dedicate Sfântului Ocrotitor al aşezământului monahal de la Bistriţa vâlceană şi al întregii Oltenii au început aseară, cu slujba Privegherii, şi vor culmina astăzi, în ziua praznicului, cu Acatistul Sfântului şi Sfânta Liturghie arhierească. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.