Conferinţa studenţilor bursieri ai MAE la Facultatea de Drept

0
365

Departamentul de Limbi Moderne Aplicate şi Departamentul de Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii din Craiova organizează astăzi Conferinţa studenţilor bursieri ai Ministerului Afacerilor Externe. Evenimentul are loc începând cu ora 12.00, la  Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, la el luând parte oficiali din cadrul MAE, reprezentanţi ai Universităţii din Craiova, dar şi studenţi bursieri din anii trecuţi şi din acest an academic. În contextul internaţionalizării şi al relaţiilor diplomatice şi academice dezvoltate de Universitatea din Craiova, înţelegerea, studiul şi cercetarea modelelor, realităţilor şi formelor variate de cunoaştere şi deschidere către un alt mediu cultural constituie axe prioritare în promovarea imaginii Universităţii din Craiova. „Considerăm că această întâlnire reprezintă o bună oportunitate pentru schimbul de bune practici, prin prisma faptului că instituţia noastră beneficiază de un număr mare de studenţi bursieri ai Ministerului Afacerilor Externe”, au precizat organizatorii.