După ce a câştigat nu mai puţin de 5 partide la un gol diferenţă (3-2 cu Newcastle, 1-0 cu Arsenal, 1-0 cu Burnley, 3-2 cu At. Madrid, 2-1 cu Everton şi 2-1 cu Southampton) Liverpool a pierdut, în aceeaşi cadenţă, 4 partide consecutive, tot la un gol diferenţă, o adevărată serie neagră (1-2 Cu Crystal Palace, 0-1 cu Galatasaray, 1-2 cu Chelsea, 1-2 cu Manchester United). Impresia generală, după partida de ieri, cu Manchester United, care a câştigat după 10 ani pe Anfield, este că Liverpool, la dezordinea tactică şi lipsa de formă a multor jucători, dar şi de neîncredere, în frunte cu Mohamed Salah, nu poate învinge pe cineva. „Diavolii roşii” au înregistrat a doua victorie consecutivă, în campionat, prin golul unui fundaş central, Harry Maguire (deloc într-o formă competitivă) evident cu capul. Un gol venit de nicăieri cu consecinţe grave pentru Liverpool, care prin Cody Gakpo (min. 79) a marcat un gol şi a lovit bara de 3 ori (min. 32, 20, 50). După această înfrângere, a 5-a în toate competiţiile, Liverpool reaminteşte de seria proastă din noiembrie 2014 când Brendan Rodgers era pe banca tehnică. În schim Ruben Amorin, care avea bagajele făcute s-a văzut stropit cu apă vie. Au marcat C. Gakpo (min. 79) respectiv Bryan Mbeumo (min. 2) şi Harry Maguire. Dezamăgitori şi lipsiţi de încredere Alexander Isak (înlocuit de Federico Chiesa) şi Salah. La Liverpool se vorbeşte acum de Jurgen Klopp, care a spus clar că nu va mai antrena niciodată o echipă în Anglia, ceea ce înseamnă că, dacă e vorba de Liverpool, teoretic e posibil. „Nu îmi lipseşte să fiu în vestiar, am antrenat 1080 de meciuri şi îmi ajunge. Nu vreau să mor într-un vestiar pentru că e plăcut şi miroase bine”. Alte rezultate: Tottenham – Aston Villa 1-2, Notingham – Chelsea 0-3, Fulham – Arsenal 0-1, Burnley – Leeds 2-0.