Autoritatea Electorală Permanentă a desemnat, ieri, prin tragere la sorţi computerizată, operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară.
Ovidiu Oproaica, director general al Direcţiei Generale Sistemul Informatic Electoral Naţional din cadrul AEP, a explicat că operatorii sunt numiţi din rândul celor aflaţi în evidenţele instituţiei, care nu au depus cerere de retragere sau de suspendare şi şi-au manifestat disponibilitatea de a desfăşura această activitate. Potrivit oficialului AEP, printre criteriile de desemnare se numără apropierea de secţia de votare unde urmează să-şi exercite activitatea operatorul respectiv, punctajele obţinute în urma probelor practice şi teoretice şi a unor evaluări a activităţii acestuia şi necesitatea asigurării resurselor umane pentru desfăşurarea procesului electoral în cele peste 18.000 de secţii de votare.