Guvernul spaniol intenţionează să organizeze alegeri regionale în Catalonia

0
381

Guvernul spaniol a ajuns, astăzi, la un acord cu Partidul Socialist (PSOE), aflat în opoziţie, pentru a organiza alegeri regionale în Catalonia, în luna ianuarie, ca parte a pachetului de măsuri ce vizează suspendarea autonomiei regiunii. Anunţul a fost făcut de către Carmen Calvo, unul dintre liderii socialiştilor spanioli, într-un interviu acordat televiziunii naţionale spaniole. Premierul Mariano Rajoy va prezida sâmbătă o şedinţă a Executivului pentru a declanşa procesul de suspendare a autonomiei regiunii catalane. Anterior, Guvernul spaniol a anunţat că va declanşa sâmbătă articolul 155 din Consituţia spaniolă ce prevede suspendarea autonomiei politice a regiunii catalane. Ieri, Carles Puigdemont a transmis o scrisoare Madridului în care a precizat că Parlamentul catalan ar putea vota declaraţia de independenţă, dacă premierul Rajoy va activa articolul 155 din Constituţia spaniolă şi dacă va refuza negocierile cu liderii regiunii catalane. La 1 octombrie, autorităţile regionale din Catalonia au organizat un referendum pe tema independenţei, în timpul căruia au avut loc confruntări între forţele spaniole de ordine şi votanţii din Catalonia. Potrivit rezultatelor anunţate de autorităţile catalane, peste 90% dintre cei care au participat la vot s-au declarat în favoarea independenţei, însă rata prezenţei la voi a fost de doar 43%.