„Ziua Armatei în şcoli”

0
96

Garnizoana Craiova organizează o serie de activităţi în această perioadă, în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României din data de 25 octombrie 2012. Sub egida „Ziua Armatei în şcoli”, s-au făcut timp de două zile, pe 18 şi 19 octombrie, mai multe prezentări ale misiunilor militarilor craioveni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan. S-a organizat, totodată, o expoziţie foto cu tematică militară şi s-a prezentat oferta educaţională colegiilor militare, institutelor militare şi centrelor de instruire pentru soldaţi gradaţi profesionişti.

Nu a lipsit nici organizarea de activităţi interactive. Astfel, joi, 18 octombrie, militarii Batalionului 26 Infanterie, alături de reprezentanţi ai Biroului de Informare Recrutare din Craiova, s-au aflat timp de două ore în mijlocul elevilor de la Grupul Şcolar „George Bibescu, iar ieri Colegiul „Ştefan Odobleja” le-a fost gazdă „Scorpionilor Roşii”. Marţi, 23 octombrie, militarii Batalionului Instrucţie Comunicaţii şi Informatică se vor prezenta în faţa elevilor de la Colegiul Tehnic Energetic, unde le vor expune oferta educaţională şi programele.

„Ziua Porţilor Deschise”

Manifestările vor continua cu „Ziua Porţilor Deschise”, ce se va desfăşura la comandamentul Brigăzii 2 Infanterie „ROVINE” din Craiova, între orele 10.00 – 15.00. În cadrul evenimentului, dedicat tuturor cetăţenilor craioveni, vor putea fi vizionate standuri de tehnică militară din dotarea marii unităţi, spaţiile de lucru, exerciţii demonstrative etc. Garnizoana Craiova va organiza şi simpozionul „25 octombrie – Ziua Armatei României” la Cercul Militar din Craiova, miercuri, 24 octombrie, între orele 10.00 – 11.00. La acest eveniment participă istorici, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale, elevi.

Joi 25 octombrie, între orele 10.00-11.00, este anunțat Ceremonialul militar-religios, la Monumentul Eroilor Români din cimitirul Sineasca. La eveniment vor participa cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale. Craiovenii vor putea lua parte şi la depunerea Jurământului Militar de  către o nouă serie de 43 de soldaţi gradaţi profesionişti la Batalionul de Instrucţie Comunicaţii şi Informatică “Fraţii Buzeşti”, tot joi, între orele 11.30 – 15.30.

În continuarea evenimentului, în unitatea craioveană se va desfăşura şi „Ziua Porţilor Deschise”, unde vor putea fi vizionate standuri cu tehnică militară, spaţiile de lucru etc. La acest eveniment și-au anunțat participarea cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale, familiile militarilor, elevi etc.