Simpozionul Internațional ,,România –Țara Păcii”

0
567

Sâmbată 21 septembrie 2019, cu ocazia Zilei internaționale a PĂCII, se desfășoară  în  Craiova,  Simpozionul Internațional ,,ROMÂNIA –ȚARA PĂCII”, activitate cu avizul  CCD -Dolj, coordonată de Inspectoratul Școlar Județean  Dolj.

Simpozionul este organizat  de Grădinița  cu program Prelungit Raykids Cârcea, Asociaţia Arta Zalmoxa, Asociația Avangarda de Sacrificiu, Consiliul Mondial Român, Academia Daco Română și Asociația Castravița.

Simpozionul are doua sectiuni:

1.      ACTIVITATE PRACTICĂ – MARȘUL PĂCII –  MARȘUL PICIUMANILOR– ,,Toți copiii  lumii doresc PACE”, cu incepere de la ora 10,00 in Piata Mihai Viteazu  din Craiova,  ce constă în semnarea primului Tratat de Pace  Mondială de către preșcolarii prezenti prin aplicarea palmelor pe tratat (pânza albă) și prin scrierea cuvântului PACE de către școlarii de la gimnaziu.

Dupa terminarea acestei activități, toți participanții vor pleca cu “Tratatul de PACE” din Piața Mihai Viteazu pe Strada Unirii, apoi pe strada Lipscani, cu punct final în Piața Frații Buzești din Centrul Vechi.

Bucăți din Tratatul de pace se vor înmâna Președintelui,  Prim-ministrului, Guvernului, Senatului, Camerei Deputaților precum și ambasadelor si consulatelor din Romania.

2.      SESIUNEA DE COMUNICĂRI

La lucrări vor  participa cadre didactice, directori de unităţi şcolare din Jud, Dolj,  Prahova, Oradea, Arad, Olt, București, din Basarabia, reprezentanți ai ISJ DOLJ, CCD Dolj, alături de reprezentanţi ai partenerilor din proiect .

Acțiunile desfășurate  in contextul Simpozionului internațional ,,România –Țara Păcii” vor avea  ca obiectiv, formarea unui comportament în acord cu normele morale, a dragostei față de neam și țară, față de întreaga planetă, cultivarea sentimentelor și atitudinilor de respect, generozitate, compasiune, accentuarea spiritului filantropic și promovarea valorilor mondiale referitoare la păstrarea păcii în lume, militând împotriva războiului, trăind în armonie și pace, cu toți locuitorii planetei.

 În paralel, la aceeași ora, în localitățile București, Sinaia, Oradea, Arad, Drobeta Turnu Severin, Băilești , Calafat, Desa, Breasta, Ghindeni, Bucovăț, Vânători (Mehedinți), Măicănești (Vrancea) se vor desfășura activițăți în cardul proiectului.

În Craiova vor participa aproximativ 1500 de copii, iar în toată țara vor fi peste 2000 de copii implicați în proiect.

Simpozionul Internațional ” România Țara Păcii ” este dedicat anual, Maestrului Tudor Gheorghe.