Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj – Centrul de Tineret Giurgiţa, în parteneriat cu Primăria Giurgiţa, organizează astăzi prima ediţie a Festivalului jocurilor tradiţionale.
Programul festivalului, care începe la ora 9.00, include demonstraţii de oină, prezentarea unui studiu realizat de specialişti ai Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei pe marginea cărţii „Magia Jocului – Tradiţie şi continuitate”, vernisajul unei expoziţii de păpuşi tradiţionale, un spectacol de dans, dar şi demonstraţii de jocuri ale copilăriei. De asemenea, în cadrul festivalului va avea loc şi un spectacol de teatru pentru copii, susţinut de actori de la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”.
«Festivalul face parte din proiectul „Moştenire vie”, al cărui scop este promovarea valorilor culturii populare în rândul tinerilor, iar iniţiatorii acţiunii vor să arate că jocurile copilăriei reprezintă o parte importantă a patrimoniului cultural românesc. Tinerii de la Centrul de Tineret Giurgiţa, implicaţi în organizarea Festivalul jocurilor tradiţionale, îşi propun să readucă în atenţia tinerilor faptul că jocurile copilăriei pot să reprezinte o alternativă la consumul excesiv de internet», a declarat Alina Ionescu, director executiv în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj.
Manifestarea este realizată în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Giurgiţa, Muzeul Olteniei – Secţia de Etnografie, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”, Asociaţia Tinerilor Olteni Solidari, Asociaţia pentru Tineri Streets, Dans Conspiracy şi Clubul Sportiv Hoina Craiova.