Ion Prioteasa: „Avem să le oferim investitorilor 150 de hectare de teren unde să-şi aşeze investiţiile”

0
338

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a răspuns vineri, 16 septembrie a.c., la o serie de întrebări legate de administraţia publică judeţeană şi despre deciziile politice pe care PSD Dolj le va lua în perioada următoare. Acesta a făcut mai multe clarificări legate de reorganizarea teritorială, temă ce ar urma să fie reluată de PDL în această toamnă, de nominalizarea candidatului USL la Primăria Craiova, de posibilitatea dezvoltării judeţului cu ajutorul investitorilor străini şi despre potenţialul agricol al judeţului.

Ion Prioteasa

Colegii de la Ora de Dolj l-au invitat vineri, 16 septembrie a.c., pe preşedintele Consiliului Judeţean Dolj să le răspundă on-line cititorilor la o serie de întrebări legate de judeţ. Deschis la dialog, ca de obicei, Ion Prioteasa a răspuns cu promtitudine la toate întrebările puse de cititori. Întrebat cum crede că „va fi tranşată reorganizarea administrativă şi dacă proiectul preşedintelui Traian Băsescu poate fi pus în aplicare până la alegerile de anul viitor” Ion Prioteasa a opinat că totul depinde de UDMR, dar că PDL nu va renunţa la această idee: Cred că această temă a reorganizării nu va fi abandonată şi cred că va fi pusă în aplicare cu şi mai multă pregnanţă în perioada următoare. Obstacolul în calea realizării acestei acţiuni rămâne UDMR-ul, care are alte opinii şi interese, şi Opoziţia, care susţine că nu se poate face reorganizare administrativă de pe o zi pe alta şi că este nevoie de o pregătire în care să rezoneze toate instituţiile care acum sunt divizate. Dacă ar fi eliminate problemele legate de soluţiile etnice ale desfiinţării judeţelor deasemenea şi alte câteva lucruri, pe care nu le putem aprofunda aici, cred că după alegerile de anul viitor se poate aborda o asemenea problemă”.

„Candidatul va fi lansat în această toamnă”

Unii dintre cititori au fost de părere că PSD Dolj  tergiversează desemnarea unui candidat pentru Primăria Craiova. Ion Prioteasa a explicat că nu este vorba de aşa ceva şi că este important ca atunci când va fi anunţată persoana care se va bate pentru câştigarea Primăriei Craiova să fie respectate toate prevederile statuare şi în acelaşi timp să fie pusă la punct oferta electorală şi programul candidatului. „Nu consider că se tergiversează. Dimpotrivă, dacă ne amintim de alegerile din anii trecuţi, nominalizarea unei candidaturi se făcea cu două, maxim trei luni înainte de alegeri. Astăzi, dacă alegerile vor fi în vară, mai avem circa nouă luni, dacă vor fi în toamna anului viitor, mai avem un an. Pot spune că a rămas destul de mult timp în care să organizăm foarte bine lansarea candidaturilor, programul candidatului, oferta electorală şi nu avem nici un impediment de un anumit termen în care candidatul nostru ar trebui să fie lansat. Conform normelor noastre interne, candidatul pe care-l propune Organizaţia Municipală Craiova trebuie să fie aprobat de forurile reprezentative ale Organizaţiei Municipale şi ale Organizaţiei Judeţene a PSD. Oricum, candidatul va fi lansat în această toamnă în funcţie şi de calendarul celor trei preşedinţi de partide pentru că ne-am dori, datorită importanţei Doljului şi a candidaturii, să fie prezenţi la Craiova” a spus Ion Prioteasa.

Desemnarea cetăţenilor de onoare ai Craiovei o problemă a consilierilor locali

În urmă cu două săptămâni senatorul Lia Olguţa Vasilescu declara că va face un referendum pentru ai consulta pe craioveni dacă sunt de acord ca preşedintele Traian Băsescu să fie făcut cetaţean de onoare al Craiovei. Întrebat ce părere are despre acest lucru, Ion Prioteasa a răspuns că este vorba despre o atribuţie a Consiliului Local Craiova, iar cei care vor decide dacă Traian Băsescu va fi desemnat cetăţean de onoare sunt consilierii municipali. „Cred că aceasta este o problemă care ţine direct de votul celor pe care populaţia Craiovei i-a trimis în Consiliul Local şi ei vor trebui să-şi spună cuvântul în momentul în care această problemă va fi pusă pe ordinea de zi. Până atunci sunt simple speculaţii”, a răspuns Prioteasa.

 

Cititor: Credeţi că viitorul judeţului Dolj, va fi unul al investitorilor străini?

Ion Prioteasa: «Mi-aş dori să fie aşa, cu atât mai mult cu cât avem să le oferim investitorilor circa 150 de hectare de teren unde să-şi aşeze investiţiile şi mai cred că se apropie ,,timpul,, nostru, întrucât zona Bucureşti-Piteşti este saturată de investitori, iar la Vest, Timişoara-Arad, de asemenea, şi-a cam atins apogeul. De aceea spun că anii următori pot să fie favorabili atragerii investiţiilor în această zonă. În afară de terenurile pe care le putem pune la dispoziţie, ne recomandă o infrastructură din ce în ce mai bună, dezvoltarea Aeroportului din Craiova, investiţia firmei Ford şi, nu în ultimul rând, deschiderea autorităţilor pentru investitorii străini»

 

Cititor: Considerând Oltenia o zonă cu potenţial agricol însemnat, ce programe de dezvoltare aveţi în vedere pentru viitor?

Ion Prioteasa: „Cred că problemele care trebuie să fie rezolvate de către un Guvern competent în anii următori sunt legate de asigurarea viabilităţii canalelor de irigaţii şi furnizarea apei la preţuri subvenţionate de către stat, realizarea unor centre de colectare, conservare şi procesare a legumelor şi fructelor în zonele din sudul judeţului, asigurarea unor subvenţii la nivelul altor tări din Uniunea Europeană, depăşirea stadiului de agricultură de subzistenţă, care se practică în prezent în foarte multe locuri şi trecerea la forme asociative pe scară largă la nivelul judeţului Dolj”