Încă un punct de formare dedicat craiovenilor şi doljenilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, de această dată în domeniul antreprenoriatului, a fost inaugurat, ieri, la Craiova. Centrul Naţional de Formare Antreprenorială reprezintă instrumentul proiectului “Dezvoltarea inovaţiei, creativităţii, responsabilităţii şi sustenabilităţii antreprenoriatului strategic românesc”, implementat de Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă (ARTI), în parteneriat cu Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat şi Siveco România. La nivel naţional, şase astfel de unităţi sunt inaugurate, câte una în fiecare regiune de dezvoltare, în oraşe mari, precum Craiova, Timişoara, Cluj Napoca, Iaşi, Braşov şi Constanţa, toate cu acelaşi scop: pregătirea profesională a tinerilor pentru o carieră în afaceri. Penuria locurilor de muncă, mai ales în rândul absolvenţilor fără experienţă practică, face ca foarte mulţi dintre cei ce caută o slujbă să se orienteze şi către centrele de formare, consiliere sau plasarea în câmpul muncii, deschise de organizaţiile nonguvernamentale prin proiecte cu cofinanţare europeană, în speranţa că serviciile puse la dispoziţie de acestea le vor înlesni drumul către angajare pentru a nu îngroşa rândurile şomerilor.
Centrul Naţional de Formare Antreprenorială din Craiova, cu sediul pe strada “Bibescu”, la nr. 44, va găzdui, în perioada februarie 2012 – aprilie 2013, 16 cursuri gratuite de formare profesională adresate persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, interesate de iniţierea unei afaceri sau care au făcut deja primii paşi în acest sens. „Un astfel de proiect vine să sprijine tinerii în demersul lor de a-şi construi o carieră, de a fundamenta informaţii pe care le-au dobândit până în prezent şi de a-şi obţine independenţa financiară într-un mod responsabil, orientat către schimbare, inovaţie şi creativitate. Formarea resurselor umane este o componentă esenţială spre care trebuie să ne orientăm eforturile în vederea obţinerii performanţei în toate domeniile, în special în dezvoltarea culturii antreprenoriale”, a afirmat Cristina Catană-Bucă, managerul proiectului.
Perspectiva este una cu şanse să trezească interes, orientarea tinerilor către domenii precum Management, Marketing, Economie şi Afaceri fiind vizibilă şi la nivelul opţiunilor la înscrierea la facultate, dar şi în profilul celor mai multe proiecte europene implementate la nivel naţional. “Mă interesează un curs de acest gen, mai ales că am terminat o facultate cu specializare economică şi nu mi-am găsit încă un loc de muncă. Cursul este gratuit şi, din câte ştiu eu, aceste pregătiri au şi o componentă practică. Nu mi-ar strica, pentru că toţi angajatorii cer experienţă”, a spus Alexandra, din Craiova.
„Tinerii pregătiţi la centru, potenţiali mari oameni de afaceri”
La inaugurarea centrului au participat reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai organismului intermediar regional pentru POSDRU, dar şi ai altor organizaţii non-guvernamentale cu misiune similară, active la nivel local. “Ne bucurăm foarte mult că acest proiect prinde viaţă. Iată că fondurile europene sunt o realitate, iar atragerea lor este prezentă şi. Şansa României în viitor este reprezentată de tinerii dinamici, capabili să-şi asume riscuri. Nu întâmplător, dacă ne uităm ce se întâmplă peste hotare, o să vedem că marile mutaţii pe plan social au fost făcute de tineri. Doresc foarte mult ca printre tinerii pregătiţi aici să se regăsească şi câţiva dintre viitorii mari oameni de afaceri”, a transmis Cristi Nedelcu, consilier în cadrul Prefecturii Dolj, mesajul prefectului Nicolae Giugea.
La rândul său, Alexandru Gâdăr, inspector şcolar general adjunct, a explicat: „Inspectoratul Şcolar Judeţean susţine acest proiect, care se adresează educaţiei tinerilor, proces care nu se realizează doar pe parcursul anilor de studiu, ci pe întreg parcursul vieţii. Vă revine sarcina să duceţi la bun sfârşit demersul prin care aceştia se vor pregăti în domeniul antreprenoriatului pentru a se integra cu succes pe piaţa muncii”.
“Acest proiect nu va fi o fabrică de diplome”
Tot mai mulţi tineri, recent absolvenţi sau şomeri apelează la cursurile de formare sau calificare pe diverse domenii, stagiile de pregătire având şi o componentă practică ce le permite capete o experienţă utilă la angajare. Aşa se face că şi pentru pregătirea profesională în domeniul antreprenoriatului s-au găsit deja 800 de tineri care au aplicat pentru cursuri, începând cu data de 24 august, când s-a dat startul înscrierilor. Acestea vor continua până la 30 noiembrie a.c.
“Centrul din Craiova îşi propune să şcolească tineri – peste 4.800, la nivel naţional, atât la cursuri faţă în faţă, cât şi online, destinate atât absolvenţilor de studii medii, cât şi celor de studii superioare. Din start dorim să se ştie că acest proiect nu va fi o fabrică de diplome, aşa cum, din păcate, se mai întâmplă. Ne propunem să selectăm tineri care doresc cu adevărat să meargă pe drumul acesta, tineri care doresc cu adevărat să-şi dezvolte o afacere. Baza materială şi formatorii sunt de cea mai înaltă clasă şi avem convingerea că vom reuşi ceea ce ne-am propus, absolvenţii cursurilor noastre vor fi mulţumiţi şi vor reuşi să realizeze ceea ce şi-au propus”, a spus Mihaela Pătru, coordonator centru Craiova.
Toate cele şase centre de la nivel naţional – Craiova, Constamţa, Iaşi, Braşov, Cluj şi Timişoara – vor fi deschise în această săptămână, cunoscută ca „Săptămâna participării cetăţeneşti”.
Training-urile acoperă întreaga arie de formare în domeniul antreprenoriatului: „Manager proiect”, „Manager resurse umane”, „Manager al sistemului de management, securitate şi sănătate în muncă”, „Manager de inovare”, „Manager îmbunătăţire procese”, „Expert evaluator de întreprinderi”, „Contabil”, „Cercetător economist în marketing”, „Asistent în relaţii publice şi comunicare”, „Agent comercial”, „Competenţe sociale şi civice (responsabilitatea socială a companiei)”, „Competenţe antreprenoriale (leadership)”, „Competenţe antreprenoriale (negociere)”, „Competenţe antreprenoriale (legislaţie comercială)”, „Tehnologia informaţiei şi comunicării”, incluzând şi „TIC – elemente suport în managementul firmă – Microsoft Project” şi „Managementul documentelor”.
Cei interesaţi se pot înscrie la unul dintre cursurile de formare profesională la adresa de e-mail: inscrieri@fiitanarantreprenor.ro. De asemenea, informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0771.571.846 (Iulia Săndulescu, responsabil înscrieri).
Alte 2.113 persoane, proaspăt absolvenţi şi şomeri, au găsit o oportunitate de reuşită pe plan profesional la Centrul de Reintegrarea Şomerilor din Craiova, care se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din regiunea Sud-Vest Oltenia. Bilanţul prezentat la 15 septembrie de reprezentanţi arată că, din cei peste 2.000 de beneficiari ai serviciilor centrului, 111 doljeni şi-au găsit un loc de muncă. Pe lângă serviciile de informare şi consiliere oferite gratuit celor înscrişi, centrul deschis prin proiectul “Munca pe primul loc”, implementat de Asociaţia Şanse Egale pentru Fiecare Craiova, în parteneriat cu Tinguely International BV, Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova şi Institutul Social „Oltenia” şi cofinanţat din Fondul Social European, pune la dispoziţia beneficiarilor şi cursuri de formare în diverse domenii precum: limba engleză, operator IT, secretariat, antreprenoriat, dezvoltarea de abilităţi personale şi competenţe sociale şi confecţioner textile.
ALINA DRĂGHICI şi LAVINIA ILINA