Cine este Istanbul Bașakșehir, echipa pe care U Craiova o întâlnește în play-off-ul Conference League?

0
104

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul Conference League, după ce a eliminat-o pe Spartak Trnava. Oltenii vor juca pentru un loc în faza ligii contra turcilor de la Istanbul Bașakșehir. Confruntarea tur are loc pe 22 august, iar returul o săptămână mai târziu.

Au fost multe emoții pentru ca Universitatea Craiova să ajungă până aici. Deși se părea că soarta calificării este deja tranșată, după golul de 1-0 marcat de Baiaram în duelul de la Trnava, gazdele au înscris de 4 ori și au dus meciul în prelungiri. Oltenii și-au revenit, au mai marcat de două ori și au obținut calificarea în play-off.

Aici, adversara le va fi Istanbul Başakşehir, o echipă relativ nouă din Turcia. Aceasta a fost înființată în 1990, dar în ultimii ani a trăit cele mai bune momente. A câștigat titlul în 2020 și a participat constant în cupele europene.

În drumul spre play-off-ul Conference League, Bașakșehir a trecut în turul 2 de bulgarii de la Cherno More cu 5-0 la general. Apoi, în turul 3 au avut o adversară mai puternică, Viking din Norvegia. Turcii s-au calificat cu scorul 4-1 la general. De fapt, putem vedea că punctul forte al echipei din Istanbul este atacul, în timp ce defensiva are probleme în multe momente.

Lotul celor de la Bașakșehir este evaluat de Transfermarkt la 61,1 milioane de euro. Asta înseamnă că turcii au o cotă de piață de aproape trei ori mai mare decât cea a Universității Craiova. Vedeta echipei este uzbecul AbbosbekFayzullaev, un jucător în vârstă de 21 de ani cumpărat în această vară de la ȚSKA Moscova cu 7,5 milioane de euro.

“Universitatea Craiova este o echipă bună, iar suporterii lor fac o atmosferă excelentă la meciurile de acasă. Va fi un meci dificil, însă suntem obișnuiți să jucăm împotriva unor astfel de adversare”, a spus antrenorul turcilor, ÇağdaşAtan, despre Universitatea Craiova, conform Sport.ro.

Istanbul Bașakșehir e favorită la pariuri

Piețele de pariuri fotbal de pe NetBet Sport(L1160651W000195 ONJN, 18+, Joacă Responsabil!) indică un ușor avantaj pentru formația din Turcia, cotele la calificare fiind următoarele:

  • Calificare Istanbul Bașakșehir – 1.60
  • Calificare Universitatea Craiova – 2.25

În ce privește meciul de joi seara, turcii au cota 1.71 să câștige, egalul are 3.80, iar un succes al oltenilor are 4.65.

Universitatea Craiova crede în calificare

Deși este outsider în acest duel, Universitatea Craiova este convinsă că poate să treacă de formația din Turcia. Președintele clubului din Bănie, Sorin Cârțu, a declarat că Istanbul Bașakșehir nu este un balaur.

“Bașakșehir nu e de speriat, e o echipă bună, dar se joacă. Eu consider că nu e vreun balaur. Deocamdată suntem în grafic. Targetul este să încercăm să ajungem în grupe și așa mai departe”, a spus Sorin Cârțu într-o intervenție la Digi Sport.

Până la calificare, Universitatea Craiova trebuie să rezolve problemele din defensivă. Echipa de pe Ion Oblemenco pare că are o problemă în momentul în care primește gol. S-a văzut acest lucru și în duelul din deplasare cu UTA Arad, când Craiova a condus cu 3-0 și a fost egalată.

La fel, în confruntarea cu Spartak Trnava, a condus cu 1-0, dar apoi slovacii au înscris de patru ori. Mirel Rădoi este conștient de problemele pe care le are în apărare, în special la fazele fixe, și a anunțat că va încerca să le remedieze până la turul cu formația din Turcia.