În Franţa, după succesul „îngrijorător” la europarlamentare şi în primul tur al alegerilor parlamentare anticipate –prin dizolvarea Parlamentului de Emmanuel Macron- Noul Front Popular (socialişti, ecologişti, comunişti) încropit la repezeală s-a impus ca principala forţă politică, cu 182 de mandate, oricum departe de cele 289 necesare. Fără a avea majoritatea, în Adunarea Naţională, vitrina adevăratei reprezentativităţi. Tatonările fragile premergătoare „armistiţiului olimpic” s-au dovedit inoperante. Apoi, moartea actorului francez Alain Delon, survenită duminică, a atenuat rezonanţa şocului avut în vedere de Jean Luc-Melenchon, fondatorul „Franţei Nesupuse” prin publicarea în „La Tribune Dimanche” a unui ultimatum, conform căruia Macron –acuzat de lovitură constituţională şi abuz de putere- ar putea fi demis, pentru neîndeplinirea atribuţiilor sale. Articolul lui Jean Luc Melenchon se intitulează „Ultimul avertisment către căpitanul Titanicului” şi autorul îl compară pe actualul preşedinte Macron cu un rege, ce îşi arogă un drept de veto asupra rezultatului votului universal, exprimat de alegători. Cu Jean Luc Melenchon nu sunt de acord însă nici Olivier Faure, prim-secretar al partidului socialist şi nici Marine Toudolier, secretarul naţional al ecologiştilor. Adică partenerii săi. O demitere prezidenţială este o procedură excepţională. Şi ipoteza încălcării grave a prerogativelor nu este definită în mod deliberat. Se ciocnesc, aşadar, două logici: cea a opoziţiei, care cere un prim-ministru nesubordonat preşedintelui, şeful unui guvern autonom, care ascultă Parlamentul şi cea a lui Macron care vrea să păstreze controlul „butoanelor” politicii ţării, tolerând doar un iz de coabitare. Consultarea anunţată de Elysee, pentru vineri 23 august a.c. ar urma să schiţeze o schimbare, adică desemnarea lui Lucie Castets – 37 de ani (s-a ocupat de finanţele şi achiziţiile publice ale primăriei Parisului) care i-a cerut lui Macron să iasă din imobilitate. Opţiunea acesteia, care nu este parlamentar, nu este demiterea preşedintelui, ci coabitarea. Posibilitatea unei demiteri a lui Macron pare improbabilă, din cauza liderilor politici enunţaţi, care refuză să susţină demersul lui Melenchon. Legea fundamentală nu impune preşedintelui Republicii un termen pentru numirea unui nou prim-ministru, după demisia celui precedent, dar îl obligă pe acesta din urmă să asigure continuitatea guvernării. Prin excluderea extremei drepte de la putere (partidul condus de Jordan Bardella) care a obţinut doar 143 de mandate, pe Emmanuel Macorn nu îl mai interesează verdictul urnelor şi încearcă sistematizarea unei majorităţi prezidenţiale, din elemente disparate, şi împotriva rezultatului votului, pentru o majoritate populară. Deci fictivă. Constituţional nu poate numi pe cine vrea. O teză din categoria creării omului nou sau o înaltă concepţie monarhică despre instituţia prezidenţială atât de dragă şi lui Băsescu, care a apelat la „soluţia imorală”. Dintre toate distrugerile de care Macron şi macronismul se fac vinovate, cele ale acestor construcţii invizibile, care servesc sprijin pentru instituţiile formale şi, de fapt, condiţia funcţionării lor corecte, sunt poate cele mai grave. Distrugerea oricărei morale politice, fără de care nu există nici o legimitate a instituţiei politice. Şi asta în timp ce proprietarii de magazine propagandistice îşi fac datoria. Partidul prezidenţial „Ensemble” (Împreună) are doar 162 de mandate. Toate partidele, plasate pe primele 3 locuri, nu ating individual majoritatea de 289 de mandate. Şi nici nu sunt dispuse la alianţe, la asta adăugânduse şi faptul că timp de un an de zile nu se mai pot organiza alte alegeri parlamentare.
