Meci nebun cu toate ingredientele posibile, la liberali, principalul partid de guvernământ. Premierul Florin Cîţu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul actual al PNL, se află de o bună vreme într-o confruntare de-a dreptul grotească, nu de idei liberale sau neoliberale, premergătoare Congresului partidului de luna viitoare, ci într-o reciprocă acţiune de demolare. Funcţia de viitor lider al partidului se joacă „la intimidare” cu tot arsenalul disponibil. La campania de dezvăluiri la adresa premierului Florin Cîţu, acuzat că în urmă cu 20 de ani ar fi condus băut autoturismul şi surprins de poliţie a făcut două zile de închisoare în statul Iowa, plătind şi o amendă de 1000 de tolari „team Cîţu” a lansat acuzaţia năucitoare la adresa fostului prim-ministru Ludovic Orban, care ar fi condus şedinţa de Guvern din 28 octombrie 2020, după ce consumase băuturi alcoolice, alături de alţi colegi din executiv, în spatele sălii de şedinţe, o petrecere neconvenţională, udată cu palincă. La şedinţa respectivă de guvern, a participat, cu siguranţă şi Florin Cîţu, care era ministrul Finanţelor, despre prezenţa căruia la masa respectivă nu se mai dau detalii. Cum noul ministru de Finanţe, Dan Vâlceanu, a fost nominalizat, în desconsiderarea actualului încă lider al PNL, clar este că drumurile celor doi contracandidaţi sunt momentan, dacă nu ireversibil, despărţite. Între timp au mai apărut anumite amănunte în legătură cu anul absolvirii masterului premierului „terminat în 1999”, potrivit biroului de presă al Guvernului şi… în 2002 potrivit Universităţii din Iowa. Prilej evident de comentarii şi sporovăială autohtonă. Cîţu şi Orban puteau oferi o imagine mult mai picantă, imitându-l de pildă pe Justin Trudeau, actualul premier al Canadei, care pe vremea când era deputat liberal, în 2012, l-a provocat la o partidă intens mediatizată de box pe senatorul conservator Patrick Brazeau, şi învingându-l, în ring, acesta din urmă a fost obligat să se tundă, sub lumina camerelor de filmat. O singură concluzie: atât Cîţu cât şi Orban nu conving prin sobrietate, cultul efortului discret, subtilitate administrativă, calm instituţional. Fiecare în parte, dar şi împreună provoacă daune de imagine cu costuri greu previzibile partidului şi aşa în pierdere de credibilitate, în sondaje. Ştiam că privită de sus politica e meschină, dar un asemenea circ sordid părea de neimaginat. Liberalii au reuşit cea mai de neimaginat lovitură administrată eticii şi echităţii de partid. Las’că lipsa de cultură adevărată e egală cu lipsa de moralitate. Ei oferă o imagine siderantă nu atât a hybrisului, despre care mai ştiam câte ceva, cât a felului în care sunt construite partidele noastre: pereţi compacţi de nesimţire, inerţie fanariotă, incomprehensiune. O singură nadă funcţioenează: mirosul puterii. Şi niciun fel de empatie. În ciuda unei perpetue surescitări, lipseşte spiritul, lipseşte personalitatea şi totul pare a se consuma între agitatori raionali, cu a lor obtuzitate mentală, care înoată într-o sminteală generală lipsită de orice grăunte de lumină mântuitoare. Reamenajarea propriei imagini va fi greu de făcut, deşi problema modelelor nu se mai pune în termenii în care se punea, altă dată. De unde ar trebui începută terapia? Poate din interior, de la restaurarea virtuţiilor, a criteriilor de competenţă, a discernământului. Recuperând coerenţa între vorbă şi faptă, recuperând forţa de persuasiune a valorilor, prestigiul adevărului, cenzura legitimă a conştiinţei. Nevoia de ordine nu înseamnă nostalgia dictaturii, ci o anume normalitate. Liberalii se fac ţăndări, aflându-se la guvernare, din motive pe care doar ei înşişi le evaluează. Şi din păcate greşit. Mai brezi nu vor fi nici învinşii nici învingătorii, după un Congres despre care se va vorbi multă vreme.
