Vladimir Putin a vizitat Crimeea, unde armata rusă simulează incursiuni în Ucraina

0
375

putinForţele navale şi terestre din Rusia au efectuat exerciţii de simulare a transferului rapid de armament, în Crimeea, în contextul vizitei în regiune a preşedintelui Vladimir Putin, pe fondul tensiunilor cu Ucraina. Potrivit Ministerului rus al Apărării, manevrele militare au avut loc în Portul Novorosisk. La exerciţii au participat şi nave ale Flotei ruse de la Marea Neagră, inclusiv un submarim militar. La exerciţii au luat parte circa 2.500 de militari şi 350 de vehicule blindate. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat vineri o vizită în regiunea Crimeea, anexată de Rusia de la Ucraina în 2014. “Sper că aceste provocări din Crimeea nu vor fi ultima opţiune a Ucrainei, sper că va prevala bunul simţ”, a declarat preşedintele Rusiei. Pentagonul a exprimat preocupare că membri ai unor unităţi ruse ar putea efectua incursiuni pe teritoriul ucrainean, afirmă oficiali americani. Departamentul american al Apărării a identificat opt zone de unde militari ruşi ar putea efectua incursiuni în estul şi sudul Ucrainei, informează site-ul WashingtonFreeBeacon.com, notând că la frontiera Rusiei cu Ucraina sunt circa 40.000 de militari ruşi, tancuri, alte vehicule blindate şi capacităţi aeriene. Căpitanul Danny Hernandez, un reprezentant al Comandamentului SUA din Europa, a declarat că manevrele militare ruse sunt monitorizate atent. “Suntem extrem de preocupaţi de intensificarea tensiunilor în zona administrativă dintre Crimeea şi restul Ucrainei. Îndemnăm ambele părţi să evite acţiunile provocatoare şi declaraţiile care riscă să amplifice tensiunile”, a precizat oficialul militar american. Mike Pompeo, un membru republican al Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor, a notat că Rusia continuă agresiunile asupra Ucrainei şi după anexarea Crimeei, cerând acţiuni din partea Administraţiei Barack Obama. Ucraina ar putea activa legea marţială şi ar putea mobiliza rezervişti suplimentari în cazul intensificării conflictului separatist, a anunţat joi preşedintele Petro Poroşenko, avertizând că Rusia ar pregăti o invazie militară masivă. “În cazul înrăutăţirii situaţiei în estul ţării sau în Crimeea, nu excludem posibilitatea introducerii legii marţiale şi mobilizărilor suplimentare de rezervişti”, a declarat Petro Poroşenko în cursul unei vizite în regiunea Liov. “Riscul escaladării conflictului cu Rusia rămâne semnificativ şi nu este exclusă posibilitatea unei invazii ruse masive”, a adăugat Poroşenko, citat de site-ul Ukraine Today. Legea marţială ucraineană prevede limitarea circulaţiei cetăţenilor, interzicerea anumitor mişcări politice şi a manifestaţiilor. Săptămâna trecută, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat Ucraina că foloseşte metode “teroriste” pentru declanşarea unui conflict în Crimeea, după confruntări soldate cu moartea a doi militari ruşi, în timp ce Administraţia de la Kiev susţine că Moscova caută pretexte pentru intensificarea conflictului militar. Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a dejucat un complot care prevedea comiterea unor atacuri în regiunea Crimeea, un ofiţer rus fiind împuşcat mortal în timpul operaţiunilor contra unui grup care, potrivit Moscovei, ar fi fost coordonat de serviciile secrete ucrainene. Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014. Conflictul separatist izbucnit în martie 2014 în estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, s-a soldat până în prezent cu peste 9.500 de morţi.