După decizia președintelui american Barack Obama de a oferi posturi de comandă femeilor în armată, pentru prima dată, între absolvenții prestigioasei Ranger School, care formează elite pentru armata americană, s-au aflat două femei. Ranger School este considerată ca fiind cea mai dificilă școală de pregătire militară în plan psihic și moral. Ea are patru faze, cu 20 de ore de antrenament cotidian, o încărcătură de echipament (29-41 kg), două reprize de odihnă maximum și în medie doar 3 ore și jumătate de somn, precizează Asociația Rangers a US Army. Teoretic, “infernul” durează 61 de zile, în care candidații parcurg 320 km pe picioare, în munții Georgiei sau în mlaștinile Floridei. Doar 4 candidați din 10 încheie acest stagiu de pregătire. Pentru prima dată în acest an 19 femei au început cursurile, în luna aprilie, 17 au fost eliminate, iar două au reușit să le termine. În SUA 15% din efectivul total de militari sunt femei. Pentru cine a vizionat filmul G. I. Jane, cu Demi Moore, cu secvențe din programul de pregătire al membrilor trupelor SEALS, lucrurile sunt … puțin mai clare.