Sfântul prooroc Ilie s-a născut în ţara Galaadului, în cetatea Tesvi, de unde şi denumirea de Tesviteanul. Era descendent al seminţiei lui Aaron, fiul lui Sovac. Încă din clipa naşterii sale, tatălui său i se înfăţişează o vedenie cu bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul, învelindu-l cu foc şi băgându-i văpaie de foc în gură spre mâncare. Conform viziunilor, acesta avea să devină locaş al luminii dumnezeieşti, iar cuvântul lui va fi puternic ca un foc, judecând pe Israel cu sabie de foc în mână. Prunc fiind, se deprindea cu ale preoţiei, ca un descendent veritabil al tagmei preoţeşti levitice, iar mai apoi în tinereţe avea să iubească legea Domnului, petrecând în curăţia fecioriei, ca un înger al lui Dumnezeu.
Sfântul prooroc Ilie auzind şi văzând el însuşi fărădelegile săvârşite de poporul evreu cel răzvrătit, care slujea idolilor înşelători în detrimentul lui Dumnezeu cel adevărat, aducând uneori chiar pe fii şi fiicele lor ca jertfă diavolilor, suferea foarte mult, plângând cu lacrimi amare şi tânguindu-se îndelung în inima sa pentru necinstirile care se făceau Dumnezeului celui Viu. În vremea lui Ilie, împărat peste Israel era Ahab, un om dedat fărădelegii, prin prisma soţiei sale Izabela, fata lui Ieteval, împăratul Sidoului, care a adus cu ea în Samaria şi urâciunea Sidonului, pe spurcatul idol Baal. Astfel că odată cu întreaga casă regală israeliteană, toată obştea israeliţilor, de la mic la mare a fost indusă în negura păcatului prin obligativitatea închinării poporului ales la zeităţi păgâne. Cu toate aceste fapte blestemate, dar şi cu alte multe nedreptăţi, împăratul Ahab a mâniat pe Dumnezeu mai mult decât toţi împăraţii lui Israel de mai înainte. În acest context vicios pentru sufletul omenesc, Sf. Ilie îl va mustra în repetate rânduri pe rege pentru rătăcirea lui şi a poporului pe care îl conducea, căci lăsând deoparte pe Dumnezeu şi legea Lui cea Sfântă, se închinau diavolilor şi zeităţilor idoleşti păgâne. Și văzând că împăratul nu îi asculta sfaturile a blestemat pedepsind pe potrivnicii lui Dumnezeu, zicând: „Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă sau ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele.” Astfel s-a împlinit proorocia Sf. Moise, care i-a prezis lui Israel: „Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, iar pământul de sub tine va fi de fier.” Deci îndată, după cuvântul proorocului cerul s-a încuiat şi s-a făcut o secetă cumplită, timp de trei ani şi jumătate, în care nici o picătură de ploaie sau rouă nu a picat din cer pe pământ. Acesta nu avea umezeală, nu îşi mai dădea rodul său, văzduhul fiind aprins întotdeauna cu arşiţă cumplită de soare, pomii, florile şi toată iarba pământului se uscaseră, grădinile şi câmpiile erau pustii, izvoarele şi râurile secaseră.Văzând această strâmtoare grozavă în care se afla creaţia Sa, Domnul Dumnezeu S-a umplut de milă şi înţelegând primejdia acelor zile, voia să trimită ploaie pe pământ, însă era oprit de voia proorocului Ilie, pe care o respecta întocmai, căci acesta zisese că nu va fi în anii aceştia rouă sau ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele.Și pe toate acestea marele prooroc le nutrea cuprins fiind de râvna după Dumnezeu, încât nu se cruţa nici măcar pe sine ştiind foarte bine că odată cu poporul evreu, prin lipsa hranei de pe pământ şi el va împărtăşi aceeaşi foame şi sete cu ei.
Dumnezeu prin întelepciunea Sa nemărginită încearcă să îl scoată pe Ilie din împietrirea lui sufletească, trimiţându-l într-un loc ferit, în faţa Iordanului, poruncindu-i să bea apă din pârâu, iar corbilor să-l hrănească acolo. Aceştia îi aduceau dimineaţa pâine şi seara carne. Prin aceasta Dumnezeu reproşându-i că păsările au milă de el, dar el nu are milă de oameni şi animale. Nu după mult timp avea să sece şi râul din care Ilie bea apă, prin aceasta Dumnezeu zicând proorocului că a venit vremea să miluiască făptura de pe pământ, trimiţând ploaie spre dânsa pentru a nu muri chiar el de sete. Cu toate acestea Sfântul prooroc nu se lasă înduplecat să ceară ploaie până ce nu vor fi pedepsiţi toţi hulitorii lui Dumnezeu. În aceste condiţii vitrege, Dumnezeu mai face o încercare de a-l îndupleca pe Ilie, scoţându-l din pustia în care trăia şi trimiţându-l cu bună intenţie la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului, tocmai pentru a vedea cât de greu şi pe alocuri imposibil îşi duceau traiul oamenii de pe o zi pe alta. Proorocul îi cere văduvei o bucată de pâine, pentru că era flămând, iar aceasta în replică îi răspunde că nu are decât un pumn de făină şi o picătură de ulei, din care să pregătească o turtă pentru ea şi copilul ei, iar după aceea să se pregătească să moară de foame. Dar cu darul dumnezeiesc, Ilie va face să nu se împuţineze făina şi untdelemnul din vasele văduvei până când foametea va trece de pe pământ.
După trecerea celor trei ani de neplouare, Dumnezeu văzând că zidirea Lui se topeşte I-a poruncit proorocului Ilie să se întoarcă la regele Ahab, căci acesta vrea să se pocăiască şi să asculte de tot ceea ce îi va porunci profetul. Acesta se va înfăţişa înaintea lui Ahab şi îi va propune să dovedească cine este dumnezeul cel adevărat printr-o competiţie jertfelnică, prin intermediul căreia fiecare avea să aducă ardere de tot câte un viţel dumnezeului lui. Aceste jertfe urmau să fie aşezate pe jertfelnic fără a li se da foc, acesta urmând a fi pogorât din cer de dumnezeul cel adevărat. Închinătorii lui Baal, în urma unei incantaţii desfăşurate pe parcursul întregii zile nu reuşesc acest lucru, însă proorocul Ilie, prin prisma unei invocări către Dumnezeu, Acesta va slobozi foc din cer, care va mistui nu doar viţelul de pe jertfelnic, ci şi pietrele din care era confecţionat acesta. Întreg poporul se încredinţează că Dumnezeul lui Israel este Cel Adevărat, iar proorocii mincinoşi vor fi toţi omorâţi cu sabia. Aflând de această întorsură a lucrurilor, regina Izabela dă poruncă în regat ca Ilie să fie urmărit şi prins pentru a da socoteală de cele întâmplate, însă şi de acestă dată Dumnezeu îl va ascunde pe muntele Horeb, într-o peşteră, unde avea să-L întâlnească chiar pe Domnul Dumnezeu. Acesta îi vesteşte lui Ilie năprasnica moarte a regelui Ahab şi a soţiei sale Izabela, poruncindu-i totodată să-l ungă pe Elisei prooroc al lui Israel în locul său. Iar când s-a apropiat vremea în care Domnul a hotărât să-l ia la Sine pe Ilie, viu cu tot cu trupul lui, Sf. Prooroc mergea însoţit de Elisei înspre cetatea Betel. Ilie, din smerenie nu dorea ca Elisei să vadă preamărita sa mutare la Domnul, căci car de foc cu cai de văpaie aveau să-l ridice la cer. Însă de această minune avea să fie încredinţat şi viitorul prooroc Elisei, care l-a însoţit pe Ilie până la Ierihon, dar neputând să-l lase acolo pe Elisei, este nevoit să-l ia cu el la râul Iordan, unde Sf. Prooroc Ilie a luat cojocul său şi învârtindu-l a lovit apa cu el, iar aceasta s-a desfăcut în două, trecând amândoi ca pe uscat. Și înţelegând Ilie că ridicarea sa la cer este foarte aproape, i-a poruncit lui Elisei să ceară ce vrea de la el, mai înainte de aceasta. Ucenicul său avea să îi ceară îndeplinirea unei dorinţe greu de împlinit „Cer ca darul dumnezeiesc din tine să fie îndoit în mine”. La această cerere, Sfântul Ilie îi va răspunde că dacă îl va vedea când va fi luat de la el, doleanţa îi va fi îndeplinită. Iar pe când mergeau ei şi grăiau pe cale, iată că deodată între amândoi s-a arătat un car de foc cu cai de văpaie, iar Ilie a urcat în acesta fiind luat spre cer. Văzând acestea, Sfântul prooroc Elisei a început a se tângui rupându-şi hainele de pe el. Totodată, din cer Ilie proorocul i-a făcut un ultim dar ucenicului său Elisei, propriul său cojoc, pe care l-a aruncat la acesta din înălţimea cerului. Elisei va lua acest cojoc pentru sine, păstrându-l ca pe un odor nepreţuit, care va săvârşi multe minuni. Sfântul prooroc Ilie fiind luat cu trupul la cer în carul de foc nu a avut parte ca toţi oamenii de rând de momentul morţii trupeşti din această lume. În starea în care se găseşte acesta s-a arătat pe muntele Tabor alături de Moise şi de cei trei apostoli, Petru Iacob şi Ioan la schimbarea la faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Învăţătura Bisericii afirmă răspicat că Sfântul prooroc Ilie se va întoarce iarăşi pe pământ, înaintea celei de-a doua veniri a Fiului lui Dumnezeu, când după spusele Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Ilie într-adevăr va veni şi pe toate le va aşeza din nou la locul lor” ( Matei 17/11 )
Material realizat de : preot. NICOLAE PREDOI
