OLAF apreciază lupta anticorupţie din România

0
323

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European şi membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) a salutat faptul că România este menţionată ca exemplu pozitiv de către Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) în lupta anticorupţie, împotriva fraudelor şi în cooperarea cu organismele antifraudă.

Declaraţia eurodeputatului român a fost făcută în contextul prezentării în Comisia REGI a celui mai nou raport al activităţii OLAF, de către Directorul General al acestei instituţii, Giovanni Kessler. Conform acestui raport, România a făcut progrese semnificative în lupta împotriva folosirii necorespunzătoare a fondurilor europene. „Fondurile europene structurale şi de investiţii reprezintă aproximativ o treime din bugetul total al Uniunii Europene şi sunt instrumente cheie ale solidarităţii şi ale procesului de reducere a disparităţilor şi a decalajelor de dezvoltare dintre regiunile Uniunii. Asigurările că aceste resurse sunt folosite în mod legal şi cu respectarea tuturor regulilor reprezintă o prioritate. În acest scop, este important ca autorităţile naţionale şi OLAF să fie eficiente şi să coopereze. Sunt mândru că ţara mea a făcut progrese remarcabile la capitolul luptei împotriva corupţiei şi a fraudei, fapte subliniate de Directorul General OLAF” a declarat eurodeputatul Victor Boştinaru.

„Să se elimine iregularităţile din cheltuirea banilor publici”

Giovanni Kessler a apreciat în faţa eurodeputaţilor din Comisia REGI, activitatea Departamentului pentru Lupta Antifraudă din România şi a autorităţilor naţionale, adăugând că acestea urmăresc îndeaproape indicaţiile emise de către OLAF şi că, în unele cazuri, investigaţiile au fost făcute într-o strânsă cooperare. „Ceea ce Directorul General Kessler a subliniat este extrem de important, deoarece demonstrează că autorităţile naţionale române şi-au luat angajamentul de a asigura legalitatea şi transparenţa utilizării banilor europeni. Totodată însă, eforturile trebuie să continue, atât în România, dar şi în celelalte state membre, astfel încât să se elimine iregularităţile din cheltuirea banilor publici. Din acest punct de vedere, aşa cum am subliniat şi în Comisia de lucru a Parlamentului European, o contribuţie semnificativă va veni din armonizarea cadrului achiziţiilor publice în Europa” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru.