Câteva dezvăluiri făcute de Gabriel Oprea

0
324

Vicepremierul Gabriel Oprea nu e un orator desăvârşit, dimpotrivă, şi nu rareori plictiseşte, mai ales atunci când nu spune ce gândeşte. Invitat la Realitatea Tv, în cadrul unei emisiuni speciale, transmise de la malul Mării Negre, a făcut însă o dezvăluire interesantă, legată de ruperea USL. Pentru mulţi, de acum istorie. Şi anume, motivul esenţial al „ruperii” ar fi fost nu cedarea postului de ministru de Interne şi vicepremier lui Klauss Iohannis – temă falsă susţine Gabriel Oprea – ci solicitarea postului de vicepremier de actualul ministru al Agriculturii Daniel Constantin. Care, ieri, printr-o postare pe facebook a negat acest lucru. Poate că lucrurile nu au stat aşa de simplist, cum sunt acum expediate, detaliile având rostul lor, în varianta soft a ruperii USL, dar oricum explicaţiile lui Gabriel Oprea, par nu doar interesante ci şi plauzibile. Să ne reamintim totuşi că în partea a doua a anului 2013, copreşedintele USL, Crin Antonescu, era atacat sistematic la televiziunea lui Ghiţă Sebastian, apropiat de Victor Ponta, şi chiar dacă acesta din urmă nu avea nici o treabă, cum de altfel se şi justifica, legat de ceea ce promova postul respectiv, „prietenia” şi mai ales încrederea reciprocă se dusese de râpă. E vorba de prietenia dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta, multă vreme tămâiată. Pe o asemenea temă e greu să foloseşti cuvinte puţine. Cum adică a contat mai mult satisfacerea doleanţelor lui Daniel Constantin, ca lider al PC, în faţa continuării unei alianţe, validate de electorat – cu liberalii lui Crin Antonescu ? Interesantă poveste. Buni consilieri a mai avut atunci Victor Ponta. De aceea s-a şi ajuns unde s-a ajuns. Fiindcă USL, să nu uităm, a reprezentat un „orizont de aşteptare”, cum nu mai fusese decât… FSN-ul la vremea lui. Acea mega majoritate avea legitimitatea de-a face democraţie. Pe Victor Ponta, abia acum vedem, l-a curăţat, aparatul de propagandă care-i gâdila urechile, fără ca vreun colaborator apropiat, demn de încredere, să-i spună răspicat „că drumul e greşit”. Rotativa pesedism-băsism avea şansa să-i încheie zilele. Oricât ar părea de bizar, lângă Victor Ponta s-au aflat şi Liviu Dragnea şi Rovana Plumb şi Valeriu Zgonea şi mulţi alţii. Ar fi avut nevoie imensă, probabil, de sfaturile bătrânului Ion Iliescu, cel care după pierderea alegerilor prezidenţiale, era să fie dat afară în şuturi la propunerea lui Sebastian Ghiţă, fără ca nimeni să roşească sau să-şi pună mâinile la ochi de ruşine. Ion Iliescu, singurul politicial social democrat, adept al dialogului, consultării şi compromisului politic. Cu limitele lui, cu luminile şi umbrele lui. Era totuşi singurul capabil de un sfat. Regretele sunt acum tardive. S-au pierdut ani buni, şi nu numai atât.