UNPR: Nevoia de… tracţiune

Cei de la Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) se pregătesc asiduu, precumpănitor în subteran, în perspectiva alegerilor de anul viitor. Deşi n-au structuri organizatorice adecvate, viabile în teritoriu, n-au mesaj şi nu contează în sondaje, până acum, vor să aibă, totuşi, oameni cu vizibilitate publică, apţi de a rupe voturi, pe unde pot, anul viitor, şi a fi luaţi în seamă. Până acum, ca anexă complementară a partidului de guvernământ, constituită într-un elan de traseism, n-au nimic de spus oamenilor, fiind judecaţi pauşal, când se aminteşte de existenţa lor alături de PDL. De mai multă vreme, liderii UNPR îl curtează cu frenezie pe primarul încă suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, nu de mult reînvestit liderul PDL Craiova. Pentru UNPR, Antonie Solomon a ajuns un miraj, un fel de Lionel Messi de la FC Barcelona, jinduit de atâtea şi atâtea cluburi europene de fotbal. La naţionala Argentinei, chiar recent, la Copa America, Lionel Messi n-a mai fost acelaşi de la clubul catalan şi echipa pumelor a fost trimisă prematur acasă, după o evoluţie îndoielnică, generând un scandal imens în ţară. Ce ar trebui înţeles din tâlcul acestei comparaţii, poate neizbutită? Că şi Antonie Solomon are o cotă de simpatie şi de compasiune limitate, precumpănitor în rândul craiovenilor care votează de regulă cu PDL-ul. Exprimându-şi disponibilitatea de a candida, anul viitor, la un nou mandat de primar, sub sigla UNPR, este greu de crezut că electoratul care l-a votat în 2008 îi va rămâne fidel, oricât l-ar mobiliza Gheorghe Bică sau Gigi Neţoiu, fiindcă ei întruchipează parcă, în părţile locului, „sufletul” şi „competenţele” interesului naţional, ale neamului nevoiaş. Ei ştiu care sunt nevoile ţării, fiindcă li se spune de la centru, şi luptă pentru oblojirea, propăşirea şi apărarea ei. Declaraţia semnată de Antonie Solomon şi remisă, luni, agenţiei Mediafax, de UNPR, fiindcă aşa ceva consemnează ştirea respectivă, ascunde şi un risc major: ruptura oficializată, deja, de PDL Craiova. Ceea ce nu e deloc în regulă, raportat la prevederile exprese ale legii administraţiei publice locale. Dar, fireşte, nu inflaţia de fleacuri interesează în mod deosebit, fiindcă se observă, cu aşa ceva se ocupă liderii UNPR, cât elogiul adus „omului de onoare” Gabriel Oprea şi „adevăraţilor oameni de stat” Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu. Nu e cam mult? Cum toată tripleta aceasta n-a demonstrat altceva decât ceea ce toată lumea ştie, pe lângă o versatilitate jenantă şi un carierism dâmboviţean, toţi fiind cocoţaţi în funcţii de demnitari, mai mult sau mai puţin potrivite, din partea social-democraţilor, pentru a o „tuli” apoi, e de-a dreptul hazardat să-i complimentezi astfel. Un caz cu totul particular, demn de reflecţie, îl constituie Cristian Diaconescu, meditat în tinereţe, potrivit propriilor mărturisiri, de Nicu Stainhardt, după ce acesta ieşise din puşcăria comunistă, arestat fiind în 1958 cu „grupul Noica”. Cu siguranţă că lectura, de mai târziu, a „Jurnalului fericirii”, de-a dreptul copleşitoare, l-a motivat să practice traseismul, schimbarea la faţă şi vesele tumbe politice. Expresie a mobilităţii intelectuale, opacă rafinamentelor relativismului. Oricum, Gabriel Oprea construieşte partidul după patentul cu care Gigi Becali construieşte echipa de fotbal Steaua, că tot sunt într-un litigiu prelungit privind chiria stadionului Ghencea.