Aeroportul Internaţional Craiova, conexiune directă cu lumea

0
58

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj şi Aeroportul Internaţional Craiova au anunţat, în ziua de 20 mai 2025, lansarea unei noi rute regulate aeriene, care va fi operată Compania Aeriană , integral cu capital românesc, “Animawings”, începând din toamna acestui an, care va deservi relaţia Craiova – Istanbul. Operatorul român va efectua, pentru prima dată, zboruri regulate, săptămânal ( luni – vineri), după ce a operat  şi curse “charter”,  iar tendinţa este de extindere. Un pas mare pentru Craiova şi întreaga zonă a Olteniei.

Este o oportunitate importantă pentru zona noastră, care poate aduce beneficii importante. Din toamnă, se va zbura, spre toate destinaţiile din lume, de la Craiova, “via  Istanbul” , fără a mai pleca spre  Aeroportul “Henri Coandă” de la Otopeni, numai drumul până acolo durând minimum trei – patru ore. Or, acum, într-o oră şi jumătate, de la Craiova alungi la Istanbul şi, de acolo, în toată lumea. “Deschiderea acestei rute directe către Istanbul reprezintă un pas strategic pentru Dolj. Istanbulul, fiind un pod aerian major, oferă acces rapid către numeroase numeroase destinaţii globale, facilitând astfel schimburile comerciale şi călătoriile în interes turistic. Această iniţiativă reflectă angajamentul nostru de a sprijini dezvoltarea economică şi de a concta regiunea noastră la reţelele internaţionale “, a precizat Cosmin Vasile, preşedinte al CJ Dolj.

Speranţe îndreptăţite

Fiind vorba despre o investiţie importantă, cel mai în măsură vorbească , în calitate de beneficiar, este Sorin Manda, director al Aeroportului Internaţional Craiova, care a şi menţionat : “Nu puteam vorbi despre această investiţie decât în sala de şedinţe a  CJ Dolj, instituţia care ne sprijină permanent. Noua rută este rezultatul eforturilor continue de a extinde reţeaua de destinaţii de la noi. Sunt deschise noi oportunităţi de investiţii în regiune. De altfel, zborul Craiova – Istanbul devine a unsprezecea rută regulată de la aeroportul nostru, adăugându-se şapte “chartere” către destinaţii de vacanţă. Din toamnă, de la Craiova, prin Istanbul, se va putea merge peste tot în lume, fiind vorba despre mai mult de 190 de ţări. Inaugurarea parteneriatului, în mod oficial, va avea loc pe 03 octombrie, iar, până atunci, cred că în cursul lunii septembrie, va avea loc şi deschiderea oficială a noul Terminal al  Aeroportului Internaţional Craiova. Suntem în permanent contact cu toţi partenerii, pentru a aduce şi alte firme la noi “.

Ofertă tentantă

Dar, trebuie ascultată şi părerea partenerului de operaţiuni, “AnimaWings”, aceasta venind de la Marius Pandel, preşedinte al Boardului “AnimaWings” : “Deschidem o conexiune directă către Istanbul, un hub de importanţă globală. Este o poartă deschisă spre lume, pentru întreaga Oltenia.  Acest parteneriat marchează un nou pas în strategia noastră. În această toamnă/iarnă, vom opera două curse săptămânal, iar, din 2026 vom mai adăuga una, cred că în ziua de miercuri. Zborurile vor fi efectuate cu aeronave Airbus  A320, de ultimă generaţie. Avem, în prezent, patru astfel de aparate de zbor,  până la finele anului următor, flotila va ajunge la 12 aeronave. Nu suntem “low-cost”, dar asigurăm tot ceea ce trebuie pentru clienţii noştri. Tarifele biletelor pornesc de 59.99 de euro/sens, în preţ intrând bagajul de cabină (opt kg) , un obiect personal de tip poşetă/borsetă, selecţie gratuită a locurilor, check-in online şi offline gratuit. Am ales Craiova pentru că este un potenţial imens şi avem în plan şi difersificarea ofertelor, cu plecare directă, de aici, spre alte destinaţii  “.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *