S-au pus în vânzare biletele la finala Cupei României

0
578

Comitetul de urgenţă al FRF a aprobat noul protocol de desfăşurare a competiţiilor, care se referă şi la accesul spectatorilor la evenimentele sportive, după Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății din 18 mai, publicat în Monitorul Oficial pe 20 mai.

Imediat, FRF a pus în vânzare biletele pentru finala Cupei României, Universitatea Craiova – Astra Giurgiu, programată sâmbătă, 22 mai, de la ora 20.30, pe arena „Ilie Oană” din Ploieşti. Pentru suporterii Craiovei, biletele la tribuna a II-a costă 60 de lei şi sunt vândute pe site-ul bilete.frf.ro, iar cele de la peluză vor fi vândute pe site-ul oficial al clubului şi costă 30 de lei.

Regulile privind accesul fanilor pe stadioane:

„Accesul spectatorilor în tribune se poate face la o capacitate maximă de 25%. Accesul spectatorilor într-o proporție mai mare se face numai cu titlu excepțional, de eveniment pilot. Acesta trebuie să fie aprobat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății. 5% din numărul de spectatori va fi destinat echipei oaspete (în spațiile special amenajate, în conformitate cu ROAF). Aceștia (suporterii echipei oaspete) vor fi obligați să respecte toate regulile impuse de prezentul regulament.

Persoanele eligibile pentru a asista la un meci de fotbal – Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. C

Accesul pe stadion – Pentru procurarea tichetelor de acces este necesară dovada testului negativ, RT-PCR sau rapid, efectuat în condițiile de la punctul b) sau a adeverinței de vaccinare cu a doua doză din care să reiasă că au trecut peste 10 zile de la rapel. Toate porțile de acces în interiorul arenei sportive vor fi deschise. Organizatorii vor comunica spectatorilor orele recomandate pentru sosirea la eveniment, precum și poarta de acces recomandată, pentru a minimiza riscul de creare a aglomerației în aceste puncte. De asemenea, vor exista marcaje care să ajute persoanele să păstreze distanța de siguranță de minimum 1,5 metri.

Accesul în incintă nu va fi permis persoanelor care prezintă febră, tuse, dureri în gât, dificultate în respirație. Persoanelor care prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome li se va recomandă să contacteze medicul de familie. Controlul de securitate de la porți se va face doar vizual, spectatorii fiind rugați să colaboreze și să prezinte de bună voie obiectele pe care le dețin în buzunare și / sau genți. Dacă este necesar, verificarea corporală va fi efectuată de stewarzi folosind măști de protecție, mănuși de unică folosință și se vor schimba / dezinfecta la fiecare control sau se va recurge la auto-verificare. Accesul în arenă este permis doar cu genți mai mici sau egale cu o foaie de hârtie A4. Nu se permite accesul cu mâncare sau băutură.

Organizatorul evenimentului sportiv are obligația de a marca în mod corespunzător spațiile unde spectatorii se pot așeza, astfel încât să se poată respecta o distanță minimă de 1,5 metri între oricare două persoane. Purtarea măștii de protecție de către spectatori este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv. În tribune, pe fiecare rând, un scaun ocupat trebuie să fie urmat de 3 scaune libere. Spectatorii vor avea obligația de a nu părăsi locul alocat, în caz contrar fiind invitați să părăsească incinta.”