Igor Dodon vrea să transforme Republica Moldova în republică prezidenţială

0
354

dodoPreşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat ieri, în urma unei întrevederi cu experţii Comisiei de la Veneţia, că vrea să transforme ţara din republică parlamentară în una prezidenţială. Dodon consideră „absolut necesară” atribuirea unor drepturi suplimentare preşedintelui ţării de dizolvare a Parlamentului şi va întreprinde acţiuni pentru a obţine acest statut. „Am discutat detaliat cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, care a venit în Republica Moldova pentru a face o evaluare a iniţiativei lansate de mine, de modificare a Constituţiei, în ceea ce ţine de atribuirea unor drepturi suplimentare preşedintelui ţării de dizolvare a Parlamentului. Consider că acest drept este absolut necesar şi am menţionat că voi insista pe modificarea în continuare a Constituţiei prin toate căile posibile, fiind ferm convins că alegerile parlamentare anticipate trebuie să aibă loc cât mai curând posibil”, a spus Igor Dodon pe contul personal de Facebook. Igor Dodon pledează pentru dizolvarea actualului legislativ şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. „Înţeleg mesajele şi poziţia politică a altor partide, în special a Partidului Democrat, care au monopolizat puterea în stat şi nu doresc în niciun caz să permită preşedintelui să-şi exercite mandatul şi cu această ocazie, limitează atribuţiile acestuia. Înţeleg poziţia altor partide mai mici, cu şanse minime de a accede în Parlament, care sunt categoric împotriva dizolvării Parlamentului şi doresc să-şi prelungească prezenţa în forul legislativ maximum posibil, cu orice preţ”, a spus preşedintele Republicii Moldova. O misiune de experţi ai Comisiei de la Veneţia s-a aflat la Chişinău pentru a discuta proiectul de modificare a Constituţiei iniţiat de Igor Dodon şi de deputaţii socialişti. „Consider că noi trebuie să creăm un sistem echilibrat politic, indiferent de interesul partinic sau ideologic al cuiva. Le-am mulţumit experţilor de la Veneţia pentru lucrul efectuat. Am menţionat că noi vom aprecia şi vom ţine cont de cele mai bune practici internaţionale în ceea ce ţine de promovarea sistemelor electorale, dar şi de modificare a Constituţiei în Republica Moldova”, a mai precizat Igor Dodon.