„Re-industrializarea şi modernizarea industriei pot aduce România în topul economiilor europene”

0
279

Europa are nevoie de un plan de re-industrializare, în ton cu noile evoluţii tehnologice şi digitale, a subliniat eurodeputatul Victor Negrescu în cadrul unei dezbateri pe care a organizat-o în Parlamentul European, cu sprijinul asociaţiei europene Knowledge 4 Information. La dezbaterea „Activităţi de producţie – între digital şi inovare” au luat parte mai mulţi europarlamentari, reprezentanţi ai sectoarelor vizate, precum şi lideri ai asociaţiilor europene.

Cu ocazia acestui eveniment, europarlamentarul român a anunţat demararea unei colaborări cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai asociaţiilor europene de profil pentru a aduce în România fonduri suplimentare axate pe dezvoltarea şi modernizarea industriei.  „Trebuie să privim înainte, spre o «fabrică a viitorului» în Uniunea Europeană, care să presupună automatizare, inovare, orientare către facilităţi oferite de mediul digital, forţă de muncă specializată şi, nu în ultimul rând, meninerea unor reţele strânse pe întregul lanţ de producţie şi aprovizionare, permise acum de avansul tehnologic.Ne trebuie o strategie pentru reindustrializarea Europei! În România, acest proces deja a început: producţia industrială în primul trimestru din 2015 a crescut cu 3,3% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2014, iar industria prelucrătoare a înregistrat o creştere de 5,4% în luna martie faţă de luna anterioară. Aceste tendinţe se datorează în primul rând creşterii competitivităţii şi productivităţii, care au generat o scădere a costurilor producţiei industriale, în timp ce salariile lucrătorilor au crescut. Următorul pas – atât pentru Europa, cât şi pentru România – este integrarea mijloacelor digitale şi inovatoare în activităţile de producţie”, a declarat europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

„Activităţi de producţie – între digital şi inovare”

Victor Negrescu a organizat dezbaterea de la Bruxelles în calitate de deţinător al titlului „Europarlamentarul Anului” la categoria Internet şi Agenda Digitală, acesta remarcându-se pe parcursul primului an de mandat prin moderarea mai multor astfel de evenimente în domeniu, prin activităţi şi luări de poziţie la Bruxelles şi Strasbourg, dar şi prin articole în presa europeană.
Săptămâna trecută, în contextul discuţiilor despre strategia europeană privind piaţa digitală unică, europarlamentarul român i-a solicitat Comisarului pentru Piaţa Unică Digitală, Andrus Ansip, să finanţeze din fonduri europene digitalizarea industriei şi formarea în domeniul digital şi, în acelaşi timp, să găsească în cadrul executivului european soluţii pentru sprijinirea antreprenorilor digitali, majoritatea aflaţi la început de drum.