Participarea la alegerile europarlamentare a fost plafonată, scrutin după scrutin, undeva sub 50%. În 2009, de pildă, absenteismul a fost de 56%. S-a acreditat pretextul unui „deficit de democraţie” de care suferă Uniunea Europeană, mai ales că deciziile, care interesează cetăţenii europeni în plan social, economic şi internaţional, rămân în competenţa cvasi-exclusivă a statelor membre. Apoi, în ultimii 20 de ani UE a resimţit sensibil presiunea unor lideri eurosceptici, care au insinuat ideea că UE este problema şi nu soluţia. Absenteismul dă „apă la moară” partidelor eurosceptice, ai căror eurodeputaţi merg în Parlamentul European să blocheze funcţionarea acestuia. Criza economică din ultimii ani a facilitat resuscitarea naţionalismului peste tot în Europa şi tocmai din această perspectivă alegerea social-democratului Martin Schulz ca preşedinte al Comisiei Europene ar trebui văzută ca o etapă esenţială. Adică, un deplin viraj în întreaga atitudine a Comisiei Europene vizavi de marile dosare. Atitudinea lui Martin Schulz, aşa cum a fost de acum exprimată în dezbaterile cu ceilalţi candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene, realmente ofensivă în planul revigorării unor competenţe ale UE, fără ca această abordare să presupună o juxtapunere a politicilor naţionale în domeniile industrie, cercetare, educaţie, securitate energetică, poate consolida atuurile Europei. UE reprezintă pacea. Adică o forţă aptă să lupte contra războiului şi războinicilor. Iar politicile publice aşteptate de cetăţeni sunt cele îndreptate împotriva efectelor crizei. Consecinţa unor constrângeri bugetare este şocul resimţit în restrângerea investiţiilor masive în sectoare forte, apte pentru externalizări pozitive. UE duce „războaie”, dar contra sărăciei, în multe regiuni ale spaţiului său, contra naţionalismului, tot mai resimţit pe continent, acum în Ucraina, după cele petrecute în ex-Iugoslavia, contra şomajului, îndeosebi în rândul tinerilor. O îngrijorare teribilă provoacă imigraţia. Europa nu este deocamdată o mare piaţă de desfacere, dar este angajată în confruntarea cu China, cu precădere pe pieţele emergente. Alegerile europarlamentare de duminică sunt de o covârşitoare importanţă pentru noi toţi, care ne considerăm cetăţeni ai Europei. Pentru prima dată, aşa cum am tot prezentat, desemnarea preşedintelui CE, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ţine cont de rezultatul alegerilor europene. Prevederea este imperativă. Nu se va mai putea face abstracţie de către şefii de stat şi de guvern în Consiliul Europei de rezultatul alegerilor. După cum desemnarea de facto, de fiecare stat, a unui comisar european, nu va putea face abstracţie, în mod logic, de rata de participare, care atestă sau nu un ataşament indefectibil la construcţia europeană, implicit la legitimitatea instituţiilor reprezentative. Sigur că s-ar putea introduce votul obligatoriu în toate statele membre, aşa cum este prevăzut în Belgia şi Grecia, numai că nemobilizarea alegătorilor este şi un simptom al incapacităţii actorilor UE de a dialoga cu ei. Istoria integrării europene a ţării noastre îndeamnă la o participare necondiţionată.
