Şcolile din Oltenia în faţa unei noi provocări – Trecerea elevilor de la implicare superficială la participare activă

1
406

Legea Educaţiei, intrată în vigoare de câteva luni, impune noi forme de organizare a forurilor decizionale de la nivelul unităţilor de învăţământ. Elevii trebuie să fie şi ei reprezentaţi în consiliile de administraţie şi să-şi facă cunoscut punctul de vedere în problemele manageriale. Concluziile unui studiu efectuat în unităţi de învăţământ din cele cinci judeţe ale Olteniei, în legătură cu  participarea activă a elevilor în cadrul şcolii, arată că aceştia sunt caracterizaţi de cadrele didactice „ca fiind imaturi şi fără experienţă”. La rândul lor, elevii „recunosc deschis că nu se simt capabili să participe la procesul de luare a deciziilor şi să-şi asume responsabilităţi, care par a fi mult peste abilitatea lor de analiză şi execuţie”.

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Standarde de participare pentru cetăţenie activă” cofinanţat din Fondul Social European şi implementat de Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Rurală în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, tineretului şi Sportului, Universitatea din Craiova prin Facultatea de Ştiinţe Sociale, Agenţia Naţională pentru Tineret din Marea Britanie şi Consiliul Judeţean Norfolk din Marea Britanie. Rezultatele sale au fost prezentate, ieri, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova în cadrul conferinţei regionale „Educaţie şi participare pentru cetăţenie activă” la care au luat parte, pe lângă membrii echipei de implementare, şi reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar şi ai autorităţilor locale, precum şi părinţi şi elevi. A fost făcut astfel apel către toţi actorii sociali să se implice în introducerea primei metodologii din România de evaluare a gradului de participare activă a tinerilor prin prisma acţiunilor şi activităţilor întreprinse de instituţiile de învăţământ.

„Prin acest proiect ne propunem să creăm modele de acţiune şi gândire care să formeze cetăţeni activi. În privinţa rolului şi locului şcolii în viaţa comunităţii au existat dezbateri dintotdeauna, dar vrem să vedem dacă şi elevii sunt conştienţi de rolul lor, şi în ce măsură pot participa la activităţi care implică responsabilitate. Ei trebuie să dobândească valori nu numai nişte cunoştinţe teoretice pentru că, din păcate, şcoala este orientată predominant spre transmiterea informaţiilor.  Ne-am propus să iniţiem activităţi care să le permită elevilor mai târziu să devină cetăţeni activi. Este primul proiect de acest gen din ţară”, a precizat prof.univ.dr. Dumitru Otovescu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova.

Standarde de cetăţenie activă – atât în şcoli, cât şi în afara lor

Şi până acum elevii au participat la luarea deciziilor în şcoală, dar ca să se realizeze trecerea de la implicare superficială la participare activă e nevoie, în opinia unor cadre didactice, de o perioadă de pregătire. Argumentul a fost adus de prof.univ. dr. Cezar Bîrzea la SNSPA, expert în „Educaţia pentru cetăţenia activă şi „Educaţia pentru democraţie”, care a menţionat că, în prezent, nici măcar studenţii nu sunt pregătiţi în totalitate pentru o participare directă în activitatea decizională din instituţia de învăţământ. „La nivelul Universităţii din Bucureşti am implicat studenţii în votarea rectorului, iar pe parcurs am constatat că unii dintre ei nu ştiu ce vor: un rector din rândul profesorilor cu care se înţeleg bine sau o persoană carismatică sau una care apare la televizor. Nu aveau definite nişte criterii în acest sens”, a explicat prof. univ. dr. Cezar Bîrzea. Unul dintre obiectivele proiectului este şi stabilirea de standarde de participare pentru cetăţenie activă atât în şcoală, cât şi în afara şcolii, în jurul cărora să se dezvolte personalitatea şi spiritul civic al elevului.

Modelul proiectului-Universitatea Cambridge

Proiectul beneficiază de sprijinul unor experţi britanici care promovează un model de participare activă a elevilor, deja funcţional la Universitatea Cambridge. «În Anglia folosim o schemă „Hear by Right”, aplicată pentru prima dată în procesele din firmele private. Agenţia pentru Tineret pe care o reprezint foloseşte această schemă pentru luarea deciziilor, bazată pe anticiparea consecinţelor ulterioare schimbării», a afirmat Jake Manning, reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Tineret din Marea Britanie. Britanicii susţin că, prin exerciţiul cetăţeniei active, elevii devin mai motivaţi şi se obişnuiesc cu controlul asupra propriilor decizii. Implicarea activă îi face mai educaţi şi informaţi, le conferă posibilitatea să îşi spună părerea în ceea ce priveşte cheltuirea bugetului şcolii, realizarea curriculum-ului şcolar şi alegerea personalului cu care se lucrează. Aceste standarde au fost recomandate şi celor 20 de unităţi de învăţământ din Regiunea Olteniei, cuprinse în proiectul care se va implementa până la data de 1 noiembrie 2012. În această perioadă, 80 de membri ai consiliilor de administraţie ai şcolilor: directori, cadre didactice, consilieri locali, precum şi elevi şi părinţii vor beneficia de cursuri speciale de dobândire a competenţelor de evaluare şi promovare a cetăţeniei active.

LAVINIA ILINA şi CARMEN RUSAN

 

1 COMENTARIU

  1. Al caz Vergu la Ministerul Educaţiei…
    Vine la lansare d-nul consilier MOŞOIU, al ministrului Funeriu.
    Şi acum surpriză: în proiectul de cercetare este implicată d-na MOŞOIU. Se explică de ce au venit profesori şi elevi din toată Oltenia, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene ale Elevilor. Afacere cu resursele din subordine…

Comments are closed.