Cum l-a renegat Radu Berceanu pe Gelu Vişan

Dihonia dintre senatorul de Craiova Radu Berceanu, patronul pedeliştilor doljeni, şi deputatul de Băileşti Gelu Vişan, este premergătoare alegerilor interne de la PDL Dolj. Atunci, Gelu Vişan i-a încercat puţin gleznele tutorelui său politic, depunându-şi chiar candidatura la funcţia de preşedinte al PDL Dolj, spre a da un semnal. Manevrele impure, în căutarea de privilegii, obrăznicia lor vulgară, ce a urmat, n-au mai fost la lumina zilei, dar le-a resimţit din plin Radu Berceanu, care deunăzi l-a plesnit, într-o declaraţie pentru presă, cum nu mai făcuse vreodată. De lupte interne, mai mult sau mai puţin evidente, idiosincrasii, nu duce lipsă nici un partid de pe scena politică, dar, în cazul de faţă, nu mai este vorba de aşa ceva. Pe acelaşi drum, Gelu Vişan şi Radu Berceanu nu vor mai merge împreună şi nici nu vor mai încerca formule de convieţuire cordială. Şi e greu de crezut că Radu Berceanu se va resemna în faţa celui pe care l-a crescut, pentru a ajunge acum să bată câmpii pe unde apucă. Episodul confruntării este interesant dintr-un alt punct de vedere şi simptomul său caracteristic constă în incapacitatea de a identifica, la timp şi în mod corect, adversarul. Cu alte cuvinte, duşmanul adevărat nu era în tranşeele opuse, cum s-a crezut mereu, ci în vecinătatea imediată, de unde iradiau afinităţi adânci, obedienţă, solidarităţi mai tari decât buna cuviinţă. Evaluînd greşit câmpul de luptă, ca nu puţini dintre noi, Radu Berceanu s-a concentrat pe vigilenţa frontală, în timp ce Gelu Vişan, vioi, îl lucra pe flancuri. Că n-avea ce căuta în Parlament este o realitate, dar cine l-a desemnat pentru a candida într-un colegiu uninominal, împănat cu primari portocalii? Este Gelu Vişan singurul nechemat, mângâiat pe creştetul capului de Radu Berceanu, sau este unul dintre atâţia alţii?  Cine l-a recomandat pentru Secretariatul General al Guvernului pe predecesorul actualului prefect, după tot ceea ce făcuse în scurtul său mandat de numai un an de zile? Aici nu este vorba doar de ingratitudine, de duplicitate, de cameleonism şi alte abureli, ci de un adevărat gust pentru oameni, cu oareşce valoare umană, cu bună creştere şi, eventual, revendicaţi de la o activitate profesională concretă, măsurabilă cât de cât. Spunea Radu Berceanu: „Gelu Vişan zice multe lucruri deosebit de inteligente (…) Studiază 14 ore pe zi, aşa cum am auzit la Convenţie. Am auzit şi expresia, ăstia care au terminat facultatea alaltăieri, care mi-a plăcut mult de tot. Mi-am dat seama că, într-adevăr, e un mare caracter, care trebuie să aibă o carieră fulminantă (…)”. A mai spune, acum, că de vreo trei ani, ne batem gura de pomană, avansând aceleaşi evaluări, e o gratuitate fără sens. Totuşi, nu e rău deloc, deşi tardiv, că Radu Berceanu l-a renegat pe Gelu Vişan, adică s-a convins singur, într-o bună zi, de ceea ce trebuia.