Sindicaliştii din FSLI şi-au stabilit obiectivele

0
527

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi-a stabilit obiectivele pentru perioada imediat următoare. În zilele de 12 şi 13 aprilie, Colegiul Naţional FSLI s-a întrunit, statutar, şi a adoptat mai multe hotărâri, în conformitate cu decizia Ministerului Educaţiei de elaborare a proiectelor privind Legea Învăţământului preuniversitar şi Legea privind Statutul  personalului didactic. Mai multe explicaţii ne-a oferit prof. Bogdan Manea, preşedinte al Uniunii Sindicatelor  Libere din Învăţământ (USLI) Dolj, din partea FSLI.

În zilele de 12 şi 13 aprilie, Colegiul Naţional al Liderilor FSLI s-a întrunit şi a stabilit obiectivele care sunt de atins în perioada imediat următoare. “Sunt trei puncte importante care au fost dezbătute, practic obiectivele noastre. Astfel, în primul rând , este implicarea activă în elaborarea proiectelor privind Legea Învăţământului Preuniversitar şi a Legii privind Statutul personalului didactic. Cele mai importante ţinte sunt păstrarea titularizării în învăţământ şi a actualei structuri a ciclurilor de învăţământ. De asemenea, se vor identifica toate mijloacele care trebuie stipulate în legislaţie, astfel încât grila de salarizare să fie elaborată plecând de la principiul conform căruia coeficientul de multiplicare a salariului profesorului debutant să reprezinte 25% din coeficientul maxim de salarizare. Dacă nu se întâmplă aşa ceva, vom ajunge să nu mai avem cadre specializate, aşa cum am văzut că s-a produs şi în sistemul medical. Totodată, vom întreprinde toate demersurile necesare pentru aplicarea integrală pentru întregul personal din învăţământ, de la data de 1 iulie 2022, a Legii nr.153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În acelaşi timp , continuăm demersurile pentru elaborarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia. Vom continua şi demersurile pentru plata orelor suplimentare şi, nu în ultimul rând, ne luptăm pentru drepturile personalului nedidactic , categoria socio – profesională cea mai afectată în ultima perioadă, în ceea ce priveşte nivelul de trai    “, a precizat prof. Bogdan Manea, preşedintele USLI Dolj.