Despre dezinformare şi alegeri europarlamentare

0
500

La finele săptămânii trecute, în incinta centrului comercial Mercur, Cinema Inspire a avut loc dezbaterea „EU’re here to stay: EU Vs. Dezinformare – O Europă în care poți”.  Evenimentul a fost organizat de către Centrul de informare EUROPE DIRECT Sudul Olteniei sub coordonarea  Biroului Parlamentului European in Romania. Acestea nu au scop politic, ci doresc promovarea unor teme actuale si de interes la nivel European, precum dezinformarea, mituri privind UE sau promovarea alegerilor europene.

La eveniment au participat Elena Calistru (preşedinte şi co-fondator al asociaţiei Funky Citizens), Ioana Avădani (director Executiv Centrul pentru Jurnalism Independent «CJI»), Cora Gabriela Sanda (preşedinte Asociaţia Pro Civica Oltenia), Andra Bistriceanu (Promotor în cadrul “Promotori pentru democrație europeană”, fost membru Junior Chamber International Craiova).

În cadrul dezbaterii s-a discutat despre efectele dezinformării și ce măsuri pot fi luate împotriva campaniilor menite să circule informații false, care să submineze încrederea publicului, despre cum pot fi identificate știrile false și ce efect au asupra cetățenilor, cum putem evita să răspândim noi înșine informații false, cum alegem sursele, dar și despre implicarea societății civile în protejarea drepturilor cetățenilor.

Cora Gabriela Sanda a vorbit despre necesitatea educației de la o vârstă cât mai mică. Aceasta crede că educația este mai importantă decât am crede noi. „Educația este absolut esențială și ne dăm seama că ne lovim de o serie de păreri preconcepute, de o serie de ideii pe care copiii le moștenesc și ajung să le creadă foarte bine. Educația este mai importantă decât am crede noi și trebuie începută de la o vârstă cât mai fragedă pentru că părerile preconcepute se formează încă din partea de preșcolar”.

„Baza de la care trebuie sa pornim este să reflectăm asupra valorilor europene comune pe care le avem ca cetățeni. Să întelegem că suntem cu toti pe aceeași lungime de undă sau că trebuie să ajungem acolo pentru că suntem un stat membru al Uniunii Europene și trebuie  să acționăm ca atare. Trebuie să ne simțim reprezentanți și să beneficiem de toate drepturile pe care le avem ca stat membru și ca cetățeni europeni”, a spus Andra Bistriceanu. Tot ea le-a spus celor prezenți care crede că sunt temele  pe care în această perioadă o să le vedem deformate în spațiul public pentru a submina încrederea. „Cred că tocmai aceste valori europene sunt deformate în perioada aceasta. Fiind o campanie electorală, se dorește ca valorile europene să nu fie cunoscute întocmai. Solidaritatea ca liant este principalul atribut care ne ajută să ne aliniem cu ceilalți cetățeni europeni, să călătorim liber, să beneficiem de universități din afara țării”.

Ioana Avădani  îndeamnă tinerii să iasă la vot și explică de ce este important acest lucru. „Luați libertatea ca pe o garanție. Luați aparteneța europeană ca pe o garanție, luați toate beneficiile care decurg din apartenența noastră europeană ca fiind deja ale voastre. Ca să le menținem este nevoie să faceți, măcar, gestul simplu, firesc și rar, să ieșiti la vot. Exprimarea votului este acea ocazie unica în care poți să spui «eu așa vreau să arate viața mea»”.

CORINA MIHAILOV

studentă Jurnalism, Universitatea din Craiova