Lucratori ai Secției 2 Poliție Rurală Breasta au fost sesizaţi, ieri, prin SNUAU 112 de Constantin C., de 40 ani, din Craiova cu privire la faptul că, îl bănuiește pe vecinul său Marinel P., că ar fi pătruns în locuința pe care o deține în comuna Sopot, de unde i-ar fi sustras două butelii de aragaz și o pompa submersibilă, cauzând un prejudicu estimat de persoana vătămată la suma de 800 lei. La fața locului s-a deplasat echipa operativă împreună cu specialistul criminalist, constatând cu ocazia cercetării la fața locului că autorul a pătruns în casă prin podul locuinței. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activității infracționale.