Piţurcă: „Craiova a ajuns aşa cum am prezis eu”

0
73
Victor Piţurcă

După meciul pierdut de Ştiinţa la scor de neprezentare la Mediaş, fostul manager al echipei din Bănie, Victor Piţurcă nu s-a declarat deloc suprins de situaţia în care se află Universitatea, el anticipând din momentul în care a fost îndepărtat evoluţia ulterioară a lucrurilor. „Era normal să se ajungă aici. Din punctul meu de vedere, viitorul Universitatii nu este unul bun. Poate patronul îşi va reveni din punct de vedere financiar si atunci va vedea ce va face. Eu am spus ca Universitatea este un brand şi nu va muri. În momentul acesta, Ştiinţa poate ajunge precum UTA. Nu am ce să spun în momentul acesta, eu când am plecat s-a promis ca se va face, ca nu se va face… S-a ajuns aşa cum am zis eu. Sigur, unii spun că e vina mea că au plecat jucatorii, dar nu este vorba despre asta. Mititelu şi-a făcut rău singur. Faptul că Mihai Costea se antrenează cu Steaua denotă haosul care este acolo. Asa cum zice şi Mititelu, Mihai este un jucator foarte bun, dar cine i-a dat drumul? Mititelu spunea ca m-am bucurat când pierdea Craiova. Păi de ce să mă bucur? Sigur, există momente în care te bucuri ca pierde echipa de la care tocmai ai plecat, dar Craiova acum este într-o situaţie dificilă, nu am cum să mă bucur de răul lui Mititelu”, a declarat Victor Piţurcă.

Vrea 12 milioane de euro de la Mititelu

Conform declaraţiilor fostului antrenor al Ştiinţei, Mititelu trebuie să-i plătească despăgubiri care se ridică la 12 milioane de euro. Dacă cei de la comisiile din România nu-i vor da dreptate, Piţi spune că va depune o plângere la TAS. „Dacă Mititelu nu-mi va da 12 milioane de euro, ci numai 7, merg la TAS. Patronii ăştia de fotbal trebuie să înveţe să respecte ce semnezează. Antrenorii nu pot fi la nesfârşit bătaia de joc a patronilor”, a declarat Victor Piţurcă.