În etapa a 19-a a Ligii Florilor, SCM Craiova a primit-o în Sala Polivalentă pe CSM Bucureşti, viitoarea campioană, echipă neînvinsă în competiţiile interne în acest sezon şi pretendentă la trofeul Champions League. Fetele antrenate de Bogdan Burcea, care au avut-o în teren, după mult timp, pe Cristina Zamfir, n-au avut niciun complex în faţa starurilor CSM-ului, în frunte cu Cristina Neagu, oferind o replică solidă. La una dintre puţinele partide la care în Polivalentă au venit mai mult de o mie de spectatori, afişul fiind unul atractiv, SCM Craiova conducea la pauză cu două goluri, dar avea să se recunoască înfrântă la final, cu aceeaşi diferenţă, scor 31-29 (16-18).
“Meci greu la Craiova, dar am reușit să ne întoarcem acasă cu toate punctele și să rămânem neînvinse în Liga Florilor” a fost concluzia Cristinei Neagu, după duelul din Bănie, în care a reuşit să marcheze 9 goluri.
Au evoluat pentru SCM Craiova: Curmenț, Șușnea – Krpez Slezak 16 goluri, Bak 4, Țicu 3, Joao 2, Rocha 1, Rodriguez 1, Jipa 1, Zamfir 1, Cace. După acest meci, SCM Craiova este pe locul 8, cu 25 de puncte, iar în etapa viitoare joacă în deplasare, cu Gloria Buzău.