Voie bună de Ziua Olteniei!

0
509

Pentru al doilea an consecutiv, Ziua Olteniei este sărbătorită cu cântec, joc şi voie bună, Doljului alăturându-i-se, în acest an, judeţele Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Evenimentul va avea loc mâine, 21 martie 2019, începând cu ora 16.30, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, şi va fi marcat printr-un spectacol care „îşi propune să scoată în evidenţă personalităţile, istoria, tradiţiile şi tezaurul cultural al regiunii”. Aşteptaţi la Craiova cu acest prilej sunt preşedinţi de Consilii Judeţene, primari şi parlamentari din regiune.

Vor urca pe scenă artişti de la Filarmonica „Oltenia”, Opera Română Craiova, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea, Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, Centrul Cultural „Nichita Stănescu” din Mehedinţi, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, precum şi Căluşarii din Cezieni-Olt, artista Emilia Dorobanţu, Constantin şi Cosmin Gaciu (voce şi acompaniament cobză).

Parlamentul a adoptat pe 21 martie 2017, cu 213 voturi „pentru”, 30 de voturi „împotrivă” şi 25 de abţineri, proiectul de lege privind instituirea zilei de 21 martie ca Ziua Olteniei. Potrivit textului de lege, „sărbătoarea anuală urmează să fie marcată de autorităţile locale şi centrale, precum şi de instituţiile publice de cultură din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific”. La Craiova, Ziua Olteniei a fost organizată în premieră în perioada 19-24 martie 2018.