Complexul Energetic Oltenia rămâne o vacă bună de muls pentru băieţii deştepţi

0
388

Dacă ar fi să ne luăm după un interviu apărut în presa gorjeană, în 2010, al lui Nicolae Sarcină, în care povestea cum se menţine o afacere de succes pe timp de criză, şi privim supermarketul Succes din Craiova, unde, permanent, angajaţii sunt mai mulţi decât clienţii, am putea spune că omul este un amator, care nu prea are habar despre ce vorbeşte şi că nu este departe de faliment. Dar nici gând de aşa ceva. Afacerile acestuia prosperă pe zi ce trece, în timp de zeci de firme din Gorj, de unde este omul de afaceri Nicolae Sarcină, sunt în pragul falimentului sau pur şi simplu au dispărut din peisaj, iar mulţi dintre ei spun că Nicolae Sarcină nu este străin de toate aceste lucruri. Poate că acest personaj nu ne-ar fi stârnit interesul, dacă nu şi-ar fi întins tentaculele, ca o caracatiţă, la nivelul Complexului Energetic Oltenia.  

Nicoale Sarcină este cunoscut ca patron al SC SUCCES NIC COM SRL. În Craiova, s-a auzit de acesta în momentul în care a preluat fostul PIC, al lui Cornel Penescu, şi a pus pe frontispiciu firma SUCCES. Supermarketul nu a avut priză la craioveni, şi oricine intră în acest magazin îşi dă seama că sunt mai mulţi angajaţi decât clienţii. Şi atunci concluzia logică ar fi că afacerile acestei firme nu sunt tocmai profitabile. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Nicolae Sarcină şi-a diversificat gama de afaceri de care se ocupă, dar nu înainte de a cumpăra agenţii economici mai mici din Gorj sau de a-i scoate, la propriu, pe unii, de pe piaţă, după cum ne mărturisesc sursele noastre din Tg. Jiu.

Sarcină singur la licitaţiile publice

De o bună perioadă de timp, Nicoale Sarcină îşi are îndreptată atenţia către Complexul Energetic Oltenia, firme ale acestuia „câştigând” tot felul de licitaţii, în diverse asocieri. Una dintre aceste societăţi comerciale se numeşte TPSUD SA Bâlteni care îşi are rădăcini adânci într-o altă firmă TPSUT SA Rovinari, falimentată în mod voit, afacere din care statul a pierdut mulţi bani.Cert este faptul că firmele manevrate de Nicolae Sarcină câştigă tot felul de lucrări la această mare companie, în valoare de milioane de euro, asta pentru că este singurul care se prezintă la licitaţii. Pentru a nu se lovi de presiunea influentului om de afaceri, oamenii preferă să nu mai liciteze pentru lucrările Complexului Energetic Oltenia. În felul acesta, asocierile de societăţi comerciale, din care fac parte şi firmele lui Nicolae Sarcină au din start succesul garantat, ajungându-se în acest mod la un monopol.

Şi-a pus director la Achiziţii Divizia Financiară

Este adevărat că Nicolae Sarcină este şi ajutat de oamenii din interiorul Complexului Energetic Oltenia, pentru că balta are încă peşte şi oameni dispuşi să scoată prada din apă şi să o împartă frăţeşte, chiar şi cu riscul privării de libertate. Unul dintre oamenii care îi întind de fiecare dată o mână lui Nicolae Sarcină este Grigore Dădălău director Achiziţii Divizia Financiară Complexul Energetic Oltenia, care se pare că a fost pus în această funcţie chiar cu ajutorul omului de afaceri. Drept răsplată se face util de câte ori este nevoie. În această perioadă este în joc o licitaţie publică „Închiriere de utilaje şi de echipamente de construcţii şi de lucrări publice cu operatori lotul 2 utilaje pentru SE Rovinari”. Deşi nu era eligibilă asocierea de firme condusă de Nicolae Sarcină, pentru că nu deţinea utilajele prevăzute în caietul de sarcini, Dădălău are grijă ca aceasta să rămână în joc, în schimb îi descalifică pe concurenţi, care în realitate îndeplinesc toate condiţiile. Prin această mişcare, la ultima fază, licitaţia electronică, va ajunge doar societăţile manevrate de Nicolae Sarcină, care vor obţine un preţ foarte bun, care îl avantajează în mod clar pe el şi nu Complexul Energetic Oltenia. Dacă ar mai fi avut încă un competitor în cursă în mod logic ar fi trebuit să mai scadă la preţ pentru a câştiga licitaţia. Să nu creadă cineva că este greu să faci asemenea manevre, când la mijloc sunt bani mulţi. Cert este faptul că acest Complex Energetic Oltenia este în continuare vaca de muls a unor băieţi deştepţi. Este doar o chestiune de timp până când Nicolae Sarcină îşi va băga nasul şi în treburile Complexului de la Craiova. Pentru că până la urmă lucrurile se trasează la Tg. Jiu, unde Nicolae Sarcină are toate pârghiile, şi unde Complexul Energetic Oltenia îşi are sediul.