Considerat unul dintre cele mai puternice din ţara sa, grupul de investitori chinezi EME s-a aflat, ieri, într-o vizită de recunoaştere în Bănie. Reprezentanţii companiei s-au arătat interesaţi de reziduurile de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia pe care ar dori să le transforme în materiale de construcţii. Primarul Lia Olguţa Vasilescu le-a propus afaceriştilor chinezi să construiască apartamente pentru craioveni, spunându-le care să fie terminate repede şi să fie vândute la nişte preţuri ieftine.
Wang Shaohong, preşedintele grupului chinez EME, alături de alţi doi reprezentanţi ai companiei, au fost primiţi de primarul Lia Olguţa Vasilescu la Primăria Craiova. Investitorii au fost invitaţi la discuţii în biroul edilului, după care s-au întâlnit cu directorul zonal al Complexului Energetic Oltenia, Constantin Bălăşoiu. La finalul vizitei, investitorii chinezi şi-au dorit să aibă o întâlnire şi cu reprezentanţii mediului investiţional din Oltenia pentru a testa posibilităţile pentru dezvoltarea unor afaceri comune.
Olguţa spune că l-a cunoscut pe ”Ţiriac” al Chinei
La scurt timp de la întrevedere, primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat că este vorba de unul dintre cele mai importante concerne din China şi că acesta a venit la recomandarea ambasadorului Chinei în România, Excelenţa Sa, Sahuo Yuzhen, care a vizitat Craiova la sfârşitul anului trecut. ”Este vorba de o delegaţie din China, care reprezintă 200 de firme, foarte puternice, din sectorul de construcţii, energetic. Din câte înţeleg este vorba de o persoană gen Ţiriac la noi în România. Discuţiile până acum au fost pe partea de construcţii de apartamente pentru Craiova”, a precizat Olguţa Vasilescu.
Apartamentele trebuie să fie ieftine
Primarul le-a precizat investitorilor că Primăria Craiova este interesată în mod deosebit de construcţia unor cartiere de locuinţe, pe care şi le doreşte să fie ieftine în primul rând. ”Urmează să îşi facă nişte calcule. Eu sunt chiar curioasă, până la urmă, ce preţ pot să ne facă pentru un metru pătrat de apartament. Le-am explicat care sunt condiţiile noastre, cu ce venim noi în acest parteneriat, poate să îşi facă nişte calcule şi să vedem pe final la ce cost putem să ajungem pe metru pătrat”, a mai spus primarul Craiovei, subliniind încă o dată că municipalitatea va insista la aspectul legat de preţul de vânzare al locuinţelor.
Să fie mari şi cu lift!
”Noi, după cum ştiţi, am scos deja un SF (n.r. – Studiu de Fezabilitate), avem un teren pregătit, adică suntem în linie dreaptă. La ora actuală va trebui să organizăm licitaţia şi vom vedea cine vine să construiască aceste apartamente. Ce ne interesează pe noi este ca preţul să fie cel mai mic, altceva nu. Terenul e pus de municipalitate, practic nu pot să facă altceva decât să construiască la cel mai mic preţ”, a mai spus primarul Craiovei. În plus, investitorii va trebui să se încadreze în anumite standarde, adică locuinţele pe care le vor ridică să aibă o anumită suprafaţă şi să aibă lifturi. Dacă respectă aceste condiţii, autorităţile le-au precizat chinezilor că sunt interesate de un parteneriat pe termen lung.
Chinezii vor reziduurile de cărbune de la CEO
La rândul lor, investitorii chinezi s-au arătat interesaţi de materialele pe care reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia le aruncă după obţinerea energiei. Din reziduurile de cărbune, chinezi ar dori să fabrice materiale de construcţii. ”Au fost interesaţi cam de cât de aproape sunt minele de Craiova, pentru că ei produc – din câte am înţeles –materiale de construcţie din reziduurile de cărbune. Şi au fost foarte interesaţi cât de aproape sunt minele, ce facem noi cu cenuşa, care ştiţi bine ce se întâmplă cu ea: o găsim pe cearşafuri a doua zi când le lăsăm la uscat”. O altă cerere a investitorilor a fost ca, atunci când vor începe lucările, să le execute cu lucrători chinezi.
Suma de 1,5 miliarde de euro li s-a părut mică
Tot ieri, investitorii chinezi au avut o întâlnire şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Craiova. ”Eu sper din toată inima că oamenii noştri de afaceri car vor participa la această întâlnire vor avea ce să le spună, ce să le ceară şi ce să le ofere în schimb. De ei depinde totul, important că aceşti investitori chinezi se află aici”, a menţionat erdilul-şef al Craiovei. Potrivit primarului, grupul EME este o companie foarte mare în China, iar prezenţa preşedintelui Wang Shaohong este o mare oportunitate pentru investitorii români. ”Cifra de 1,5 miliarde de euro, care s-a vehiculat când s-a vorbit de CEO, li s-a părut mică. Dar o să vedem dacă sunt interesaţi de afaceri şi dacă oamenii noştri de afaceri din Craiova au ce să ofere şi ce să ceară, eu zic că sunt nişte persoane care chiar sunt potente din punct de vedere financiar”.