Atât arheologii, cât şi paleontologii sau chiar simplii amatori, au descoperit urme de dinozauri încrustate în piatră. Astfel de urme s-au format de-a lungul milioanelor sau zecilor de milioane de ani, după ce uriaşele animale ar fi călcat pe un sol moale care, cu timpul, s-a solidificat transformându-se în piatră.
Nimic neobişnuit până acum cu privire la acest proces natural. Misterul apare odată cu descoperirea în mai multe site-uri arheologice a urmelor de dinozauri alături de… urme umane. Cel mai renumit sit este Paluxy, sit aflat în apropiere de Glen Rose, Texas, Statele Unite ale Americii. Aici, alături de urme vechi de aproape 100 de milioane de ani ale dinozaurilor, se regăsesc urme cât se poate de clare ale unui om. Controversele sunt cu atât mai aprinse cu cât, din datele pe care le deţinem, este imposibil ca un om să fi trăit în perioada uriaşelor reptile dinozauriene. În fapt, oamenii au apărut acum circa 200.000 de ani, pe când ultimii dinozauri şi-au dat sfârşitul în urmă cu aproape 65 de milioane de ani. Şi totuşi, cum se pot explica astfel de urme? Ei bine, oamenii de ştiinţă nici nu vor să discute posibilitatea autenticităţii unei astfel de coexistenţe umano-dinozauriene. Ei consideră totul o farsă bine pusă la punct, şi asta în ciuda faptul că urme identice au fost descoperite şi în siturile de la Antelope Spring, Nevada şi Stinnet, Texas. (leuldejad.blogspot.com)