Donald Trump în bună formă: Consiliul pentru Pace a fost inaugurat!

0
2

Cred că niciodată nu a exitat ceva mai puternic şi mai prestigios”. Acestea au fost cuvintele cu care Donald Trump şi-a început alocuţiunea la prima reunire a aşa-numitului „Consiliu al Păcii” de la Washington, organizaţie internaţională promovată de preşedintele american, ca alternativă la Naţiunile Unite. „Ceea ce facem este foarte simplu: pace. Consiliul pentru Pace se bazează pe un cuvânt uşor de pronunţat dar dificil de transpus în realitate”, a mai spus şeful Casei Albe, în deschiderea summit-ului la care au fost prezenţi reprezentanţii a aproximativ 20 de ţări printre care şi România. „Nu există nimic mai important şi mai puţin costisitor decât pacea. Când mergi la război, costă de 100 de ori mai mult, decât costă să faci pacea”. În cadrul reuniunii, gen. american Jasper Jeffers a anunţat ţările care au donat soldaţi Forţei internaţionale de stabilizare (ISF) din Gaza. Acestea sunt Indonezia, Maroc, Kazakhstan, Kosovo şi Albania. Jeffers însuşi va fi comandant, în timp ce adjunctul său va fi din Indonezia. Donald Trump a definit rolul „Consiliului pentru Pace” ca fiind „un organism de supervizare a Naţiunilor Unite”. Potrivit lui Donald Trump situaţia din Gaza era imposibil de rezolvat în cadrul structurilor existene ale Naţiunilor Unite. Contribuţia fiecărui stat prezent la summit va fi necesară. Reamintim că la eveniment a fost prezent şi preşedintele României, Nicuşor Dan. În ceea ce priveşte Gaza „nu există un plan B; alternativa este revenirea la război. Şi nimeni de aici nu doreşte aşa ceva. Singura cale posibilă este reconstrucţia Gazei pentru a asigura o pace durabilă şi sustenabilă”. Aşteptarea începerii evenimentului a fost uşurată doar de acompaniamentul muzical inspirat ales. Când Donald Trump a apărut, în cele din urmă, s-a adresat invitaţilor astfel: „Cum vă place muzica şi cred că ar trebui să zâmbim. Se întâmplă multe lucruri bune”. Cei prezenţi audiaseră în surdină celebra melodie a lui Elvis Presley „If I can dream”, dar şi melodia îndrăgită „Gloria”. Norvegia, Franţa, UE au anunţat că nu se alătură Consiliului pentru Pace. Şi încă ceva: Donald Trump s-a autodesemnat preşedinte pe viaţă al consiliului de administraţie având autoritatea de a respinge deciziile, de a aproba ordinea de zi şi de a alege propriul succesor. Donald Trump a primit sprijinul preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, care a promis suma de 75 milioane dolari pentru proiecte de infrastructură fotbalistică în Gaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *