Am fost întrebat de mulţi de ce nu scriu nimic despre acuzele care-i vizează pe componenţii Craiovei Maxima. În primul rând, cred că pe „maximi” nu are nevoie să-i „apere” cineva. Îi „apără” performanţele, legenda pe care au creat-o, milioanele de români pe care i-a cucerit, i-a fascinat, din postura de cea dintâi echipă din România care a făcut performanţă la nivel european. Mitul „Maxima” nu poate fi distrus, afectat, indiferent de dezvăluirile care ar apărea. Aranjamente se făceau peste tot şi de către toţi pe vremea aceea. Erau constatate de către suporteri, erau ştiute de cei din sistem, „aşa erau vremurile”. Totuşi, cine a beneficiat de acele „blaturi”? Craiova Maxima nu a primit nicicând favoruri, nimeni nu s-a dat la o parte din calea ei. Şi datorită acestui lucru era adulată, fiind “echipa anti-sistem”. Nici măcar nu i s-au amânat meciuri înaintea unor dueluri istorice, ba mai mult, înaintea semifinalei cu Benfica, tricolorii Ştiinţei au fost sleiţi în duelul de interes naţional cu campioana mondială, Italia. Că a cedat meciuri, puncte, Craiova Maxima, a recunoscut-o însuşi simbolul ei, Ilie Balaci. „La Craiova eram o echipă de băieți deștepți. Știam ce se poate întâmpla, ne calculam pașii. Au fost situații în care am trântit meciurile. Craiova cred că e singura echipă din lume care a vândut meciuri și a câștigat campionate” spunea „Minunea Blondă” într-un interviu în ProSport, acum 15 ani. Uneori, nici când jumătate din „maximi” erau „luaţi”, nu era uşor să câştigi împotriva celorlalţi, atât de puternici erau.
Atunci, ce rol au acum au aceste „dezvăluiri”? Totul e legat de moment. „Maxima” plăteşte tribut faptului că Ştiinţa se ridică din nou, contează cu adevărat, începe să domine fotbalul românesc, a ridicat din nou fruntea în Europa, reuşind al doilea cel mai bun parcurs în cupele europene după cel cu care Craiova Maxima a spart barierele continentale. Pentru cei interesaţi să denigreze, să strice atmosfera din Bănie nu este suficient să atace actuala echipă, trebuie să lovească în istoria ei, să încerce să clintească statuile, să dinamiteze soclurile „maximilor”, adunaţi meci de meci în jurul echipei care încearcă să le respecte cu adevărat memoria prin rezultatele actuale. Cel mai probabil, campania presei becaliote încearcă să creeze impresia că Oltenia este un tărâm de „blatişti” şi „vânzători”, tocmai pentru nu Ştiinţa nu (mai) răspunde la comenzi, nu se mai aliniază, nu mai este pasivă, devine din nou acea forţă care ameninţă Capitala. Tocmai din această cauză sunt activaţi şi promovaţi uzurpatori preecum Mititelu sau Neţoiu.
La fel ca înainte de 90, Craiova trebuie să lupte cu sistemul pentru a se impune. Atunci era vorba de sistemul comunist, acum are de înfruntat sistemul becaliot. Craiova plăteşte şi va plăti pentru „îndrăzneala” de a învinge FCSB şi de a-i pune piedică spre play-off, atâta timp cât alte echipe, precum Botoşani şi Oţelul, s-au dat la o parte, iar arbitrii îi fac pârtie inclusiv prin indirecte. E uluitor ce s-a întâmplat în cea mai recentă etapă, cu Radu Petrescu sabotând Argeşul la Ploieşti, cu Chivulete acordând al doilea penalty anti-CFR la Sibiu în prelungiri şi numai intervenţia lui Haţegan (nu pentru că e corect, ci pentru că e în sfera lui Dinamo) a făcut ca decizia să fie anulată. În acelaşi timp, în derby-ul cu FCSB, Craiova a avut două penalty-uri neacordate, la Mora (chiar dacă n-ar fi fost acordat, nu era caz de galben pentru simulare) şi la Băsceanu, Screciu a primit fault şi galben pentru intervenţie corectă la marginea careului. Mai mult, golul lui Matei a fost anulat pe motiv de ofsaid (deşi n-a fost ofsaid), considerându-se că jucătorul FCSB n-a jucat intenţionat mingea. Păi ce fotbalist pasează intenţionat mingea la adversari? Că mă gândesc că nici Miron n-a vrut să-i paseze lui Etim în Botoşani – Craiova (decât dacă nu exersa cumva pentru meciul cu FCSB). În timp ce presupusul henţ al lui Băsceanu din Cupă a fost analizat o jumătate de oră cu Becali la telefon, despre fazele Craiovei nu s-a discutat deloc. Iar când foştii arbitrii români care au analizat faza au decretat că n-a fost henţ la Băsceanu, s-au găsit nişte ziarişti becalioţi care să contacteze un fost arbitru spaniol care să spună ce-şi dorea Becali. Incredibil unde a ajuns presa aservită lui Becali! Nu este exclus să existe repercusiuni pentru victoria Craiovei în faţa aşa cum a păţit Timişoara lui Jackie Ionescu înainte de 90, cu când a îndrăznit să câştige cu marele Dinamo al lui Lucescu şi avea să retrogradeze pentru acest „afront”, regretatul profesor acuzându-l deschis pe actualul selecţioner că a fost în spatele retrogradării lui Poli. La fel, când Craiova a fost înfierată ani la rând de sclavii din presă ai lui Becali, pentru că a cutezat să alinieze o formulă cu câteva rezerve împotriva Viitorului, în 2016, deşi pregătea returul semifinalei cu Voluntari din Cupă, fără a mai avea obiectiv în campionat, iar Hagi avea să câştige titlul. În acelaşi timp, toţi s-au făcut că uită când Becali a oferit practic victoria CFR-ului în 2020, folosind juniorii, Craiova fiind prejudiciată astfel nu numai prin anularea partidei cu Astra, ci şi prin acel blat al lui Becali. FCSB a devenit o echipă mult mai influentă şi mai mediatizată ca înainte de 90. Atunci era Steaua lui Ceauşescu, acum este FCSB-ul lui Becali, la fel de nociv.
Nu am trăit pe viu „fenomenul Maxima”, dar am fost hrănit cu legenda lui. Şi am înţeles-o mai bine întâlnind oameni care au rămas cumva ancoraţi în perioada Maxima. Să le zicem „maximişti”. Oameni care au trăit toată viaţa cu nostalgia Craiovei Maxima, probabil şi pentru că a coincis cu tinereţea lor. Ei vorbesc despre „maximi” ca despre familie sau despre prieteni buni. Ştiau că idolii lor făceau şi blaturi, cunoşteau şi escapadele lor, le-au transformat deja în aventuri de basm. Viciile fotbaliştilor fac parte din personalitatea lor, sunt incluse şi ele din legendă şi despre ele se povesteşte cu zâmbetul acela nostalgic şi cu privirea aţintită în sus, care vrea parcă să reînvie perioada tinereţii, când Craiova Maxima sau Cenaclul Flacăra le însenina viaţa într-o perioadă în care regimul comunist devenise tot mai crunt. „Maximiştii” sunt cei care atunci când subiectul Maxima este adus în discuţie de înseninează brusc. Îi vezi după cum vorbesc despre „Iliuţă” al lor, de cei doi „Aurică”, „Silvică”, „Negoro”, de cei doi „Costică”, „Cami”, de cei doi „Nae”, de „Zoli”. În Oltenia, în anii 80-90, mezinii fiecărei familiei sau chiar copiii în general erau alintaţi „Geolgău”, de la precocitatea debutului lui „Gheorghiţă”, cel mai mic dintre „maximi”, pe care-l cheamă, de fapt, Ion. Evenimentele din viaţa lor şi a familiilor sunt legate de Craiovei Maxima. „Copilul „ăl mare” s-a născut înaintea cu o zi de returul cu Fiorentina”, „eram operat de apendicită şi am fugit din spital să văd meciul cu Bayern Munchen”, „eram la botezul nepotului când ne-am întâlnit la Cina sau la Minerva cu Aurică şi Nae”, „aniversarea soţiei e o dată cu ziua lui Sorin” etc. Când amintesc despre plecările lui Cămătaru, Ştefănescu, Balaci, Ţicleanu, Ungureanu, Lung, Ştefănescu, etc o fac ca şi cum povestesc despre un eveniment tragic, ca şi cum s-a tras cortina peste ce a fost mai frumos în viaţa lor. Îi asculţi, dar e greu să-i înţelegi…Au rămas fani ai Universităţii, dar pot fi catalogaţi mai degrabă ca un fel de “groupies” ai Craiovei Maxima. Când o echipă provoacă astfel de reacţii, ea rămâne de neatins, nu-i poate fi afectat spiritul.
Regimul comunist a reuşit să destrame Maxima treptat, ori a încurajat „împrăştierea” ei, dar nu şi-a permis demolarea sa imediată. Era o generaţie prea populară, iar comuniştii aveau o teamă de mulţime şi dacă pe „Central” erau 50.000 la meciuri, în ţară erau milioane care-i adorau pe „maximi”. Cine încearcă acum să-i doboare de pe piedestal, să spulbere „mitul”, să distrugă legenda, doar pentru a încerca să strice atmosfera creată în jurul Ştiinţei, nu face decât să stârnească dezgust, dispreţ şi să zgândăre orgoliul oltenesc, să-i atragă chiar şi pe fanii fani letargici lângă echipă.
