Faptele nu sună deloc liniştitor, dimpotrivă. Deunăzi, Marian Motocu (53 ani) din Craiova, liderul unei organizaţii de extremă-dreaptă, a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară, mesaje antisemite şi xenofobe pe reţelele de socializare, după cum a anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. În perioada 10 aprilie 2022 – 7 decembrie 2024 Marian Motocu a publicat circa 29 de videoclipuri, pe o platformă de socializare, în desconsiderarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, în cadrul cărora şi-a incitat urmăritorii la ură şi violenţă faţă de evrei, a promovat idei antisemite, utilizând simboluri legionare, a negat Holocaustul, în dorinţa seducerii unor eventuali prozeliţi, în vederea coagulării unui nucleu de extremă-dreaptă, sub umbrela unei „mişcări naţionale”, al cărei lider se autointitulează, solicitând donaţii financiare de la urmăritorii săi. Cam lungă fraza. Se mai spune că Motocu este menţionat inclusiv în rapoartele emise de Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Dacă Marian Motocu este sau nu un rătăcit în lumea lui „bună”, nu avem habar. Vedem însă că este un simpatizant frenetic al lui… Călin Georgescu, ceea ce complică orice discuţie, fără nevoia unor clarificări terminologice şi nu numai. La vârsta pe care o are Marian Motocu nu poate fi considerat o „conservă” neo-legionară şi de extremă-dreaptă, deşi se arată sedus, cu naivitate, de „calităţile” lui Zelea Codreanu, sugerând o stranie orbire hermeneutică, fiindcă n-am la îndemână alte calificative mai inocente, şi nici un portret psihanalizabil. Orice comentariu de acest fel, despre noii simpatizanţi legionari, produsul „şcolii legionare”, nişte sectanţi iritaţi, e similar celui despre terorismul islamic înflorit în Occident, nu în rândul imigranţilor din anii 50, ci mai ales în rândul nepoţilor lor, rupţi deja de lumea islamică organic patriarhală. Jertfa legionarilor, ca să mă duc puţin la „Cărticica şefului de cuib”, nu era pentru Adevăr, ci pentru Victorie. Şi „biruinţa” nu era una asupra păcatului sau minciunii, ci asupra partidelor, expresie a minciunii şi păcatului. La cine am mai auzit noi asta? Dar nu doar partidele, ci întreaga ţară era declarată teren de misiune în lumea lor, după o logică sectară. Toţi cei îngăduiţi în mişcarea legionară urmau să atingă o singură părere, un singur gând şi un singur suflet. De aceea trebuiau să aibă toţi un singur şef. În ierarhia simbolică a legionarilor „şeful” trecea înaintea altor lucruri. Toţi animaţi de un singur gând, un singur Dumnezeu, o singură voinţă, aceea de a sluji până la moarte. Misticismul conecta legionarul la şef, iar birocratizarea existenţei îi rupea legionarului legătura cu timpul şi spaţiul, aşezându-l într-o lume paralelă, funcţionând după propriile ei reguli. Din acest punct de vedere legionarul, ca şi comunistul sau neo-liberalul, trăia într-un grafic, nu în lumea ca icoană. „Cuibul” adunat era o biserică şi nu mai continui, fiindcă la legionari războaiele se câştigau de aceia care atrăgeau din văzduh, din ceruri, forţele nemiloase ale lumii nevăzute, asigurându-şi concursul acelor forţe misterioase, sufletele morţilor, strămoşilor legaţi de glie, de brazdele noastre, care au murit pentru apărarea acestui pământ. Legionarii jurau să se ţină „strâns uniţi” în jurul şefilor, să asculte şi să execute întocmai ordinele primite, în campania de înrolare de noi camarazi. Toate aceste lucruri nu sunt noi, dar rămân terifiante. Ele au făcut ca în orice bibliografie de specialitate, mişcarea legionară să fie încadrată, în mod curent, la capitolul mişcărilor fasciste şi al religiilor politice. Bibliografia e masivă şi nu doar rodul unor cercetători cu interese străine de obiectivitaea istorică, cum ne reaminteşte istoricul Mircea Platon în una din lucrările sale. Marian Motocu s-a vrut, stimulat fiind, un megafon instalat la un colţ de tejghea, profitând şi de faptul că anii din urmă au produs mulţimi de sub-gânditori, adică spirite subalterne moral şi intelectual. Entităţi care se dau la fund, ţin legătura cu realitatea doar prin „periscop” şi pot fi scoase din circulaţie cu o singură sarje. Stahanovismul legionar e o întrecere pentru îndeplinirea şi depăşirea planului trasat de „centru”, pentru că legionarul nebun întru „şef”, care e o făptură de basm, polimorf ca Greuceanu, altceva nu cugetă. Horia Sima nota în 1940 că îndrumarul de viaţă, organizare şi doctrină legionară e lege peste veacuri pentru neamul românesc şi Marian Motocu a ţinut să se conformeze, omiţând ceea ce nu putea fi omis: cum s-a terminat dramaticul pasaj istoric cu cei care l-au sedus.
