Jean Daniel, unul din cei mai prestigioşi ziarişti francezi, este mort

0
571

 

Jean Daniel, fondatorul, directorul şi editorialistul „Nouvel Observateur”, a încetat din viaţă, miercuri seara, la vârsta de 99 de ani, după o lungă viaţă pasionată, de angajament şi creaţie. A fost unul dintre cei mai prestigioşi ziarişti francezi, martor, actor şi cunoscător al lumii în care trăim. Născut la 21 iulie 1920, la Blida în Algeria, Jean Daniel (născut Bensaid), participă la eliberare, înaintea desăvârşirii studiilor de filozofie la Sorbona. În 1947 a fondat revista „Caliban” având susţinerea lui Albert Camus, care l-a onorat cu prietenia sa. Debutează în „L’Express” în 1954 cu un articol despre războiul din Algeria. Grav rănit, în 1961, în timpul evenimentelor de la Bizerte (Tunisia) va cunoaşte celebritatea internaţională în 1963 când realizează un interviu cu John F. Kennedy, care îi transmite un mesaj pentru Fidel Castro. În 1964, împreună cu industriaşul Claude Perdriel, face posibilă apariţia săptămânalului „France Observateur”, ce va deveni „Nouvel Observateur”, un săptămânal de stânga, care va promova legalizarea avortului, anti-rasismul, drepturile homosexualilor. Jean Daniel va dialoga cu mari intelectuali, precum Jean Paul Sartre, Claude Levi-Strauss, Michel Focault, Milan Kundera, Francois Furet, Regis Debray, iar dintre marile personalităţi politice cu Pierre Mendes France, Michel Rocard, Francois Mitterand, Jaques Delors, Mario Soares, Shimon Perez. A fost directorul publicaţiei până în 2008, dar a continuat să colaboreze şi după aceea. Deţinător al „Legiunii de Onoare”, Jean Daniel este autorul mai multor eseuri care s-au bucurat de real succes.