Craiova: Tânără de 20 de ani accidentată pe trecerea de pietoni

0
445

O craioveancă în vârstă de 20 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în această seară, după ce a fost lovită de un Opel în timp ce traversa regulamentar Calea București, pe trecerea de pietoni din dreptul blocului T6, lângă biserica situată în apropierea Electroputere Mall. Potrivit primelor date ale IPJ Dolj, la volanul maşinii se afla Alexandru Popescu, de 26 de ani, din Craiova, care circula dinspre Hanul Doctorului către centrul oraşului. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.