Strategia de securitate a UE va fi revizuită

0
337

Strategia de securitate a Uniunii Europene, adoptată în urmă cu 12  ani, va fi revizuită. Această hotărâre a fost luată la finalul reuniunii informale a miniştrilor europeni ai Apărării, ce a avut loc la Riga pe parcursul a două zile, miercuri şi joi.

Pe ordinea de zi a reuniunii de la Riga a miniştrilor Apărării din ţările Uniunii Europene au figurat probleme ce vor fi abordate în timpul discuţiei despre Apărare ce va avea loc în iunie în cadrul Consiliului European. Principalele subiecte abordate au fost ameninţările hibride şi comunicarea strategică, operaţiunile internaţionale şi unităţile de luptă ale UE, precum şi modificarea situaţiei privind securitatea pe plan global.

„Am convenit ca liderii ţărilor să discute în iunie despre provocările la adresa securităţii strategice, precum şi despre poziţia comună a UE pe marginea acestor probleme. Una dintre aceste provocări o reprezintă, fără îndoială, ameninţările hibride, iar acţiunile Rusiei în Ucraina ne-au arătat cât de periculoase sunt ele pentru securitatea noastră. De aceea, am vorbit separat despre preîntâmpinarea ameninţărilor hibride şi comunicarea strategică”, a precizat  ministrul leton apărării, Raimonds Vejonis .

La mijlocul acestei săptămâni a avut loc la Riga o reuniune informală a miniştrilor apărării din ţările UE, în timpul căreia părţile au abordat probleme de actualitate în ceea ce priveşte pregătirea pentru viitoarele discuţii privind apărarea ce vor avea loc în iunie la Consiliul European. La reuniune au luat parte secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, miniştrii apărării ai celor 28 de ţări membre ale UE şi alţi oficiali.