Valeriu Zgonea, preşedintele Cameri Deputaţilor efectuează în perioada 19 – 23 februarie o vizită oficială în Statul Israel, la invitaţia preşedintelui Knesset-ului, domnul Yuli-Yoel Edelstein.
Pe durata vizitei, delegaţia parlamentară română va avea întrevederi cu domnul Yuli-Yoel Edelstein, preşedintele Knesset-ului, cu domnul Ilan Gilon, preşedintele Grupului de prietenie Israel-România din Knesset, cu domnul Isaac Herzog, liderul opoziţiei parlamentare şi preşedintele Partidului Muncii, cu doamna Colette Avital, secretar general al Organizaţiei Evreieşti Mondiale pentru Restituiri şi preşedinte al Centrului Organizaţia Supravieţuitorilor Holocaustului din Israel, cu Rabinul Zidului Plângerii, Shmuel Rabinovitch, cu Părintele Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri, cu Preafericirea Sa Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, precum şi cu alţi înalţi demnitari israelieni. De asemenea, au mai fost prevăzute o întâlnire cu reprezentanţi ai organizaţiilor israelienilor originari din România şi o vizită la Muzeul Memorial Zad Vashem.
Cu ocazia acestei vizite, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va semna, împreună cu omologul israelian, un Acord între Camera Deputaţilor şi Knesset, care îşi propune strângerea legăturilor interparlamentare, cu precădere prin schimburi de experienţă în ceea ce priveşte activitatea legislativă şi cooperarea la nivel internaţional, venind astfel în susţinerea ansamblului relaţiilor româno-israeliene.
Din delegaţia parlamentară fac parte doamna deputat Alina Ghorghiu (Grup PNL) şi domnii deputaţi Aurel Vainer(Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale) şi Gabriel Vlase (Grup PSD).