Şcoala de Valori şi AIESEC România organizează în perioada 5 martie – 6 aprilie cea de a şaptea ediţie GROW- programul educaţional inovator desfăşurat pe parcursul celor 4 ani de liceu la nivel naţional, singurul care aduce studenţi internaţionali alături de liceeni în cadrul unor sesiuni de formare.
Această ediţie este dedicată elevilor din clasa a IX-a sub forma a 10 ateliere de lucru susţinute în limba engleză de traineri internaţionali cu scopul de a promova interculturalitatea, voluntariatul şi diversitatea.
Sesiunile de pregătire vor fi susţinute în 15 oraşe din România: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constaaţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, de către studenţi internaţionali veniţi din cele 110 ţări în care există organizaţia AIESEC.
Timp de şase săptămâni, liceenii vor explora teme precum abilităţi de comunicare, alimentaţie sănătoasă, ecologie, autocunoaştere, vor învăţa cum să dea feeddback constructiv, să lucreze în echipă, cum să înfrunte potenţiale situaţii de discriminare şi ce înseamnă cetăţenia europeană. Aceste sesiuni sunt construite pentru a răspunde nevoilor specifice grupei lor de vârstă şi pentru a-i ajuta pe liceeni să îşi dezvolte aptitudini utile indiferent de calea aleasă după finalizarea studiilor şi o atitudine care îi va sprijini în atingerea obiectivelor personale.
Astăzi este ultima zi de înscriere
Dacă eşti elev în clasa a noua sau cunoşti un elev pe care GROW l-ar putea ajuta să se dezvolte, înscrierile pentru program se fac până astăzi, 20 februarie. Mai multe detalii despre cum se poate aplica se găsesc şi pe site-ul www.growedu.ro.
Până acum în cadrul Grow au participat 3.700 de elevi din peste 120 de licee care au fost pregătiţi de 130 studenţi internaţionali. Proiectul a câştigat anul acesta premiul de popularitate la categoria „Cel mai bun proiect educaţional” în cadrul Galei Premiilor în Educaţie, premiul pentru „Cel mai bun proiect de educaţie de tineret din România” acordat de către Parlamentul European în cadrul Galei Charlemagne şi premiul pentru „Cea mai bună idee de proiect cu o componentă de educaţie financiară” în cadrul Galei Societăţii Civile.
Programul este sprijinit de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, BRD – Groupe Societe Generale, Parlamentul European, Dechatlon, Zentiva, Orbit, Xerox, Catalyst, Qual Media, Senior Interactive, tpu.ro, Discovery şi White Image.