Italia: Continuă căutările la hotelul înghiţit de avalanşă

0
411

italiaEchipele de intervenţie acţionează fără încetare în regiunea Abruzzo, unde un hotel a fost înghiţit de nămeţi. Avalanşa a îngropat oamenii de vii. Au fost găsite până acum 4 corpuri, dar 25 de persoane sunt declarate dispărute. Printre ele s-ar putea afla o româncă şi cei doi copii ai ei. Soţul femeii a scăpat ca prin minune. Publicaţia online corriere.it prezintă povestea unuia dintre cei doi bărbaţi salvaţi, Parete Giampiero, un bucătar în vârstă de 38 de ani, aflat în vacanţă cu soţia şi cei doi copii ai săi: o fetiţă de şase ani şi un băieţel de 8 ani. Soţia sa, Adriana, este asistentă medicală în Pescara. Bărbatul povesteşte că a scăpat cu viaţă pentru că s-a dus să ia ceva din maşină. În orele în care a aşteptat salvatorii s-a adăpostit în maşină împreună cu administratorul hotelului care fusese şi el surprins de avalanşă în afara hotelului. Parete Giampiero spune că în tot acest timp nu a auzit voci şi tot ce a văzut a fost un perete de zăpadă. Bărbatul a sunat disperat la telefonul soţiei. Nu a răspuns nimeni. A dat telefon apoi unui prieten, care le-a spus jurnaliştilor ce au vorbit. Valul de zăpadă a fost atât de puternic, încât a mutat pur şi simplu întreaga construcţie din loc, cu 10 metri şi a acoperit-o în întregime. Hotelul avea patru etaje. Echipele de intervenţie au săpat tuneluri ca să ajunga înăuntru şi au intrat pe geamul ultimului etaj. Au fost căutări disperate, chiar şi în timpul nopţii.